Încă o amânare! Piedica Kassai pusă de fraţii Grigore?

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.
gloria-buzau
Sursă: fcgloriabuzau.ro

Viitorul Gloriei Buzău este în continuare incert după ce Comisia de Disciplină a Federaţiei Române a decis amânarea în cazul disputei pe care gruparea din Crâng o are cu liderul din C2, Viitorul Axintele. Principalul motiv pentru care formaţia buzoiană îşi va afla soarta peste încă şapte zile îl constituie articolul 107, alineatul 1. Pe scurt, buzoienii au formulat sesizarea cu privire la lipsa grupelor de copii şi juniori ale formaţiei din Axintele către Comisia de Disciplină şi cea de Competiţii a Federaţiei Române de Fotbal, când aceasta, în conformitate cu articolul 107, alineatul 1, trebuia adresată Secretarului General al FRF, nimeni altul decât Adalbert Kassai. Ca prin urmare, clubul condus de Dan Tulpan a retrimis sesizarea direct către Kassai, respectând prevederile articolului anterior menţionat. Pe scurt, gruparea din Crâng va fi la mâna secretarului general al FRF. Faptul că buzoienii vor fi nevoiţi să depindă de Kassai nu face decât să întărească zvonurile asupra influenţei pe care fraţii Grigore o au la FRF.

ARTICOLUL 107 – ALINEATUL 1

ROAF

Formaţia din Crâng a formulat un comunicat de presă pe care l-a publicat imediat după şedinţa maraton de la Casa Fotbalului. Iată conţinutul acestuia:

Comunicat F.C. Gloria Buzău

Clubul F.C. GLORIA BUZAU prin reprezentantul sau legal Tulpan Dan –presedinte (administrator special) , aduce la cunostinta iubitorilor fotbalului buzoian, faptul ca in conformitate cu Art.107 alin. 1 raportat la Art.39 alin.2 si 3 din R.O.A.F., inceputul procedurii disciplinare impotriva cluburilor care nu indeplinesc conditiile de participare la competitii, apartine Secretarului general al F.R.F.

Ca urmare, sesizarea noastra de astazi adresata Comisiei de disciplina a F.R.F. va fi inaintata Secretarului general al F.R.F. pentru a solicita Comisiei de disciplina depunctarea echipei ACS FOTBAL CLUB VIITORUL AXINTELE pentru neandeplinirea conditiilor prevazute in Art.34 alin. 2 si 3 din R.O.A.F. si sanctionarea acestuia cu depunctarea a 9 puncte din clasament.

Presedinte (administrator special)

prof. Dan Tulpan

Reacţie surprinzătoare a lui Grigore

Iată ce a declarat Alexandru Grigore, patronul formaţiei Viitorul Axintele după întrunirea de astăzi, de la Casa Fotbalului: „Le-au respins memoriile! Gata trebuie să o ia de la capăt!”, a precizat acesta vizibil satisfăcut de întârzierea verdictului.

EXCLUSIV! STEAUA ŞI GLORIA SE VOR ÎNTÂLNI ÎN LIGA A II-A!

GREŞEALA STUPIDĂ A IALOMIŢENILOR  PRIN CARE GLORIA BUZĂU POATE AJUNGE ÎN LIGA A II-A!

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.