Mai mult ca sigur numărul competitoarelor din liga a II-a va fi redus

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.
Sursă foto: sptfm.ro
Sursă foto: sptfm.ro

Situaţia în eşalonul secund este departe de a fi roză, după ce până pe 10 iulie şi-au depus cereri de înscriere în campionat doar 9 cluburi. Într-un dialog purtat ieri cu Auraş Braşoveanu, înainte de şedinţa Comitetului Executiv, acesta a făcut un apel public către cluburile din Liga 2 să îşi depună cât mai repede formularele de înscriere la departamentul Competiţii al FRF, termenul limită fiind 15 iulie Până la vineri doar o echipă a făcut acest pas, motiv pentru care în şedinţa Comitetului Executiv s-a dat o derogare în privinţa termenului final de înscriere. Astfel, noua dată este de 20 iulie 2014, până la care atât cluburile din Liga 2, cât şi cele din Liga 3 pot face acest demers. Gloria Buzău s-a înscris pe ultima sută de metri. Vineri, un delegat al clubului s-a prezentat la sediul Ligii pentru a depune cererea de înscriere. „Cu doar 10 echipe înscrise era imposibil să putem dezbate noul sistem competiţional pentru Liga 2. În aceste condiţii, s-a discutat şi aprobat să se facă o derogare de la termenul iniţial de înscriere care era 15 iulie. Am mai obţinut încă cinci zile în plus şi sper că echipele vor lua act de acest lucru şi vor accelera procesul de înscriere. Aşa că ţin să îi informez pe toţi colegii mei din Liga 2 că au acum termen până pe 20 iulie, interval în care sunt rugaţi să trimită formularele de înscriere şi cele de actualizare a datelor la Departamentul Competiţii al FRF” a declarat Auraş Braşoveanu.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.