S-a stabilit programul „Cupei Primăverii” la minifotbal

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.
Formaţia Arghir, vice-campioana campionatului Galactic
Formaţia Arghir, vice-campioana campionatului Galactic

S-a stabilit programul competiţional al „Cupei Primăverii” la minifotbal. Joi seară, la restaurantul „Galactic” în cadrul şedinţei tehnice, Pompiliu Coşconea, preşedintele Asociaţiei Judeţene Buzău a tras la sorţi componenţa celor două grupe. Astfel, grupa „A” va fi alcătuită din următoarele formaţii: Sporting Buzău, Legendarii, Spartanii, Global Buzău şi Arghir 1, în timp ce grupa „B” are în componenţă următoarele echipe: Ajax 23, Ever Grun, Condor, Vulturii Cândeşti şi Arghir II. Primele meciuri se vor disputa duminică, 3 martie, după următorul program: ora 10.00, Legendarii – Arghir 1; ora 11.00, Ever Grun – Arghir 2; ora 12:00, Spartanii – Global Buzău şi ora 13.00, Condor – Vulturii Cândeşti. De menţionat faptul că pe durata întrecerii, în fiecare etapă vor fi înregistrate video două partide, care pot fi vizionate pe site-ul www.buzaulsportiv.ro. Jocurile Legendarii – Arghir 1 şi Spartanii – Global Team vor fi înregistrate şi disponibile pentru vizionare începând de luni pe site-ul www.buzaulsportiv.ro. Programul complet al competiţiei organizate de AS Galactic Buzău şi AECTS „Buzăul Sportiv”, cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Buzău şi al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău poate fi găsit pe site-ul www.galacticbuzau.ro Articole şi ultimele noutăţi despre „Cupa Primăverii” pot fi găsite pe site-ul www.buzaulsportiv.ro şi pe site-urile partenerilor media.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre. 
Articolul precedentFostul fundaş în Crâng la un pas de Dinamo
Articolul următorMarius Harabagiu, un luptător în bătaia gloanţelor la Buzău
Andrei Pițigoi
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor şef al publicaţiei Buzăul Sportiv, fotojurnalist şi data collector Data Sports Group şi fotograf 123RF. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal). Manager "Buzăul Sportiv" & "Agora Buzau".