Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

“Trofeul Buzăul Sportiv”, una dintre cele mai longevive competiţii de copii şi juniori din judeţ, organizată de Alexandru Mihai, preşedintele celor de la Luceafărul Bucureşti, cu sprijinul Decathlon şi Buzăul Sportiv va avea loc anul acesta, pentru prima dată, în afară Municipiului reşedinţă de judeţ. Ediţia de vară, dedicată Cupei Mondiale va reuni 11 cluburi, prezente la trei categorii de vârstă. Finalele fiecărei categorii de vârstă pot fi urmărite, în format video integral, pe pagina de Facebook Buzăul Sportiv şi pe website-ul cu acelaşi nume, iar rezumatele acestora vor fi difuzate luni, de la ora 17:00, în cadrul emisiunii Buzăul Sportiv, difuzată de Campus TV Buzău.

Micuţii fotbalişti se vor putea fotografia cu replica trofeului Cupei Mondiale

Ca în fiecare an în care este organizată Cupa Mondială sau Campionatul European, organizatorii au adus lângă terenurile unde este organizată competiţia “Buzăul Sportiv”, trofeul întrecerii intercontinentale care este organizată de către UEFA sau FIFA în acel an. Pe durata celor două zile, va fi expusă replica trofeului Cupei Mondiale alături de care toţi participanții la competiţie se vor putea fotografia.

Ediţie spectaculoasă în Sala Sporturilor “Romeo Iamandi”, în luna decembrie, simultan cu competiţia din Qatar

Sala Sporturilor “Romeo Iamandi” s-a dovedit neîncăpătoare la ediţia din luna decembrie a anului trecut, a Trofeului “Buzăul Sportiv”. Anul acesta, organizatorii îşi doresc ca întrecerea să se desfăşoare pe parcursul a patru zile şi nu exclud posibilitatea ca aceasta să se dispute în două săli.

“Anul trecut am fost nevoiţi să declinăm participarea a peste 15 cluburi, la ediţia din iarnă, care s-a desfăşurat în Sala Sporturilor “Romeo Iamandi”, acolo unde cei de la SCM Gloria Buzău şi Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport ne-au oferit cele mai bune condiţii. Acest fapt a fost cauzat de timpul scurt în care a trebuit să desfăşurăm competiţia. Am avut peste 160 de participanţi direcţi – copii şi aproximativ 250 de participanți indirecţi. Peste 200 de persoane cazate vreme de două nopţi în Buzău şi premii pentru fiecare echipă participantă, în condiţiile în care bugetul, în totalitate a fost asigurat din fonduri proprii. Anul acesta, având în vedere desfăşurarea în premieră a Cupei Mondiale în lunile noiembrie şi decembrie, ne dorim să avem la dispoziţie sala, minim 3-4 zile. Este destul de dificil, având în vedere că stabilimentul este folosit de echipele de handbal seniori din Liga Zimbrilor şi Liga Florilor, însă sperăm să găsim o fereastră pentru a nu perturba programul celor două formaţii. Nu excludem posibilitate ca întrecerea să fie organizată în două săli, reducând astfel numărul de zile. Liceul cu Program Sportiv are o sală nouă şi sperăm să beneficiem de susţinerea celor de acolo, în cazul în care va fi cazul. Nu excludem totodată posiblitatea ca ediţia din iarnă să se desfăşoare la Monteoru, pentru că foarte mulţi dintre participanţii din afara judeţului şi-au exprimat această dorinţă. În câteva săptămâni vom definitiva programul ediţiei din iarnă, care ne dorim să fie cea mai spectaculoasă din ultimii 10 ani, peste cea din 2018, când am avut parte şi de prezenţe internaţionale.” – Alexandru Mihai, organizator.

 

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.