VIDEO. AMICAL DE GALĂ, ÎNFRÂNGERE PE MĂSURĂ. HM Buzău – HC Brăila: 28-36, 11-23

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.
HM Buzău - HC Brăila: 28-34
HM Buzău – HC Brăila: 28-36

Ceea ce putea fi o confruntare din Liga Naţionala s-a tranformat într-un meci amical cu forţe disproporţionate. HM Buzău a pierdut în această dimineaţă, cu 36 la 28, partida disputată în compania echipei HC Brăila, grupare în componenţa căreia se află mai multe jucătoare din lotul naţional. Pentru buzoience a fost ultimul test înaintea debutului în campionatul ligii secunde.

Handbal Municipal Buzău a pierdut confruntarea cu prima divizionară HC Brăila, cu 34 la 28, într-o partidă disputată în această dimineaţă în Sala Sporturilor “Romeo Iamandi”. Buzoiencele au reuşit câteva acţiuni foarte bune, în ciuda adversarului şi a lipsei de experienţa a tinerelor handbaliste din lotul pregătit de Romeo Ilie. Cele câteva momente bune ale jocului nu au fost suficiente pentru reprezentanţii Handbal Municipal Buzău.

Brăilencele sunt pregătite de Costică Buceschi, antrenorul secund al reprezentativei naţionale a României. Antrenorul echipei de lângă Dunărea consideră utilă întâlnirea de la Buzău pentru că ambele echipe şi-au rulat tot lotul de jucătoare, iar nici o handbalistă nu a părăsit terenul accidentată.

Cu doar câteva zile înainte de debutului în noua ediţie de campionat, Romeo Ilie, tehnicianul echipei din Buzău, consideră că echipa sa mai are de parcurs un drum lung până omogenizarea lotului şi la atingerea nivelului valoric dorit. HM Buzău a fost invitată să participe mâine la un turneu de pregătire organizat în Sala Rapid, însă lipsa banilor le împiedică pe jucătoarele lui Ilie să efectueze deplasarea în Capitală. Handbal Municipal Buzău va începe campionatul pe 18 septembrie, cu o deplasare la Bucureşti, acolo unde va întâlni formaţia Spartac din localitate.

RĂMÂI PE BUZĂULSPORTIV.RO PENTRU DECLARAȚIILE OFICIALILOR CELOR DOUĂ ECHIPE.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.