VIDEO. Copilul tău face sport? Handbalul, un sport în plină expansiune

1
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Buzăul Sportiv continuă seria reportajelor dedicate sportului juvenil din judeţul Buzău. Astăzi vă prezentăm centrul de copii şi juniori al formaţiei Handbal Municipal Buzău, echipă recent promovată în Liga Naţională. Nu mai puţin de 150 de micuţi participă zilnic la antrenamentele desfăşurate în Sala Sporturilor “Romeo Iamandi”. La peste doi ani de la formarea grupelor au apărut şi primele rezultate importante.

În urmă cu doi ani, conducătorii echipei Handbal Municipal Buzău au luat hotărârea de-a înfiinţa primele grupe de copii şi juniori, gruparea buzoiană devenind al doilea club cu activitate sportivă juvenilă din judeţ, după Liceul cu Program Sportiv “Iolanda Balaş Soter”. În prezent, grupele de copii şi juniori au peste 150 de componenţi. La şedinţele de pregătire ale micuţilor participă două dintre jucătoarele reprezentative ale clubului, Anca Lipan Ionescu şi Simona Duţă. Handbalul este unul dintre cele mai populare sporturi din România, fapt datorat rezultatelor obţinute de reprezentativele naţionale şi de cluburile din Liga Naţională, iar influenţa asupra micilor sportivi este uriaşă. Pentru a atinge performanţa, handbalul trebuie practicat de la o vârstă fragedă. Micuţii de la HM Buzău se descurcă destul de bine, drept dovadă şi performanţele recente obţinute de aceştia. Părinţii sunt mulţumiţi de alegerea făcută de micii sportivi. Cei care doresc să îşi înscrie micuţii la grupele de copii şi juniori ale Handbal Municipal Buzău se pot prezenta zilnic la sediul clubului din Sala Sporturilor “Romeo Iamandi”.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre. 

1 COMENTARIU