VIDEO: EXCLUSIV! HM Buzău a transferat o jucătoare de la o finalistă a Ligii Campionilor

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

 

 

andreea-marin

Lovitură de imagine dată de HM Buzău. Echipa locală de handbal feminin a reuşit să transfere o jucătoare de la o câştigătoare a Cupei EHF. Andreea Marin este numele handbalistei care, de azi, va îmbrăca tricoul formaţiei din Buzău. Marin evoluează pe postul de pivot şi vine de la Itxako, fostă campioană a Spaniei şi fostă finalistă a Ligii Campionilor Europeni.

După ce au ratat promovarea în Liga Naţională, oficialii echipei locale de handbal feminin au planuri mari pentru actuala stagiune. Gruparea prezidată de Ştefan Miloş a reuşit să transfere o jucătoare de la echipa Itxako, cvadruplă campioană a Spaniei, finalistă în Liga Campionilor şi câştigătoare a Cupei EHF. Este vorba despre pivotul Andreea Alina Marin, născută în 1987 la Hunedoara, jucătoare care a evoluat timp de patru sezoane în peninsula Iberică.

Andreea a venit cu planuri mari la Buzău. Vrea să revină în Liga Naţională alături de noiile coechipiere de la HM Buzău. Handbalista abia transferată a debutat la HM Buzău chiar în ziua în care a parafat înţelegerea cu gruparea buzoiană. Andreea Marin a evoluat în meciul de pregătire pe care echipa din Buzău l-a disputat în această seară la Plopeni. Fosta jucătoare a formaţiei Itxako a semnat o înţelegere valabilă pe durata întregii stagiuni curente. Contractul va fi renegociat după prima parte a campionatului, iar la finalul său clubul are prima opţiune de prelungire a înţelegerii.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.