Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Naţionala de handbal feminin a României a învins duminică, la Buzău, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, în faţa a peste 2000 de spectatori, reprezentativa Portugaliei, cu scorul de 32-28 (19-13 la pauză) reuşind să încheie în postura de lider grupa 4 preliminară. România s-a calificat la turneul final al CE 2018 din Franţa încă de etapa trecută şi va fi cap de serie la tragerea la sorţi din 12 iunie, de la Paris.

CLICK AICI PENTRU GALERIA FOTO COMPLETĂ!

FOTO: Andrei Piţigoi | Buzăul Sportiv

Din echipa României nu au făcut parte Cristina Neagu şi Iulia Dumanska, menajate de staff-ul tehnic. În primele minute ale partidei, la scorul 3-1, interul stânga Andreea Adespii s-a accidentat grav la genunchi şi a părăsit terenul pe targă.

Tot duminică a obţinut calificarea şi campioana olimpică en-titre, Rusia, care a trecut de Austria, cu 26-25 (16-13), iar cu 8 puncte, încheie pe locul 2 grupa 4, după România (10 puncte). Austria rămâne cu 6 puncte pe locul 3, iar Portugalia încheie cu 0 puncte (locul 4).Rezutatele complete ale tricolorelor antrenate de Ambros Martin în grupa 4 sunt: 36-25 şi 28-25 cu Austria, 32-16 şi 32-28 cu Portugalia, 25-30 şi 26-25 cu Rusia. Primele două clasate din cele şapte grupe preliminare şi o echipă de pe locul 3 cu cea mai bună linie de clasament se vor califica la turneul final Campionatului European, programat în Franţa, între 29 noiembrie – 16 decembrie 2018. La ultima ediţie a Campionatului European, în 2016, România s-a clasat pe locul 5, titlul continental revenind Norvegiei.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.