VIDEO. Proiectul Centrului de Excelenţă FRF la Buzău a trecut de Consiliul Local, chiar dacă opoziţia s-a împotrivit

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Autorităţile locale şi-au dat astăzi girul pentru iniţiativa Federaţiei Române de Fotbal de a găzdui, la Buzău, un centrul de excelenţă destinat celor mai buni puşti din ţară. Programul este implementat de Federaţia Română de Fotbal şi are ca parteneri mai mulţi factori locali. O parte din consilierii buzoieni s-au împotrivit iniţativei FRF. În şedinţa Consiliului Local de azi s-a votat proiectul prin care Federaţia Română de Fotbal va realiza, la Buzău, un Centru de Excelenţă în care urmează să se pregătească o echipă naţionale de juniori.

Centrul FRF de la Mogoşoaia. Sursă foto: Ilfov Sports
Centrul FRF de la Mogoşoaia. Sursă foto: Ilfov Sports

Pentru susţinerea proiectului la şedinţă au venit Adrian Petre, preşedintele AJF Buzău şi Marcel Puşcaş, vicepreşedintele la FRF. O parte a consilierilor locali s-a împotrivit proiectului. Realizarea Centrului de Excelenţă presupune reabilitarea stadionului de la Fabrica de Lapte. Pista de atletism nu va fi modificată, iar accesul buzoienilor care vin ocazional pentru a face mişcare nu va fi limitat. FRF va investi la Buzău 250.000 de euro, în timp ce Consiliul Judeţean şi Primăria Buzău vor deconta masa şi cazarea fotbaliştilor

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.