VIDEO + FOTO | Victorie bifată! HM Buzău s-a impus lejer în faţa băcăuancelor de la Ştiinţa

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Handbal Municipal Buzău a câştigat lejer confruntarea disputată sâmbătă, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, în faţa formaţiei Ştiinţa Bacău. Handbalistele antrenate de Romeo Ilie s-au impus cu 36 la 30, după ce la pauză conduceau cu 16-15. Anca Ionescu, cea mai bună jucătoare a buzoiencelor nu a jucat din cauza unei accidentări.

În faţa a peste 500 de spectatori, Handbal Municipal Buzău a câştigat, fără să calce pedala de acceleraţie confruntarea cu Ştiinţa Bacău, disputată în etapa a XIII-a a Diviziei A la handbal feminin. Buzoiencele s-au impus cu 36 la 30, după ce la capătul primelor 30 de minute, trupa antrenată de Romeo Ilie era în avantaj fragil, scor 16-15. Constantin Hornea, unul din tehnicienii echipei din oraşul lui Bacovia a recunoscut supremaţia echipei din Buzău în faţa tinerelor sale jucătoare.

În tabăra buzoiencelor, antrenor Romeo Ilie a fost mulţumit doar de rezultatul final al întâlnirii, nu şi de jocul prestat în prima repriză de către jucătoarele sale.

Tehnicianul buzoian a evidenţiat lipsa Ancăi Ionescu, cea mai bună jucătoare din lotul grupării din Buzău. Anca a fost ţinută pe tuşă de o accidentare care a recidivat.

Handbal Municipal Buzău se menţine pe ultimul loc al podiumului, cu 36 de puncte, la şase distanţă de ocupanta poziţiei secunde, Dinamo Bucureşti dar şi cu un meci mai puţin disputat. Buzoiencele vor disputa următorul meci în compania celor de la ACS Spartac Bucureşti, weekend-ul viitor, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”. Partida poate fi urmărită în format livescore pe Buzăul Sportiv, precum şi pe contul de facebook al site-ului.

Sala „Romeo Iamandi”. Intrarea liberă. Arbitri: Daniel Basso și Florin Tofan – Galați / Sursă casetă tehnică HMBuzau.ro

H.M. Buzău: Cristina Oancea, Denisa Matei, Alina Lupu – Cristina Clisu 14g, Gabriela Moldoveanu 6g, Laura Zafiriadis 5g, Cristiana Ciuplea 5g, Roxana Tabarcea 3g, Maria Radu 2g, Elena Casian, Alexandra Ciolpan, Mădălina Mureș, Anca Ionescu.

Minutul 15: 9-7; Minutul 30: 16-15; Minutul 45: 28-22; Minutul 60: 36-30.

Alte rezultate: Știința București – CSM 2 București 24-22, Rapid București – CNOT Iași 36-18, Dinamo București – Activ Plopeni 39-16, Piatra Neamț – CSM Pitești 26-29, Școala 181 București – Spartac București 39-27, CSU Târgoviște – Neptun Constanța 23-33.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.