Ines Khouildi, 34 de ani, interul stânga de la Gloria Buzău, a ajuns la spital după meciul pierdut vineri, la București, 21-28 cu CSM București. Tunisianca a acuzat că a primit un cot în gât, în prima repriză, de la pivotul Crina Pintea, se arată într-o ştirea postată în ediţia online a Gazetei Sporturilor.
Ca şi cum înfrângerea la scor suferită în deplasarea de la Bucureşti (n.r. cronica partidei aici), buzoiencele de la SCM Gloria Buzău au suferit o nouă lovitură prin accidentarea lui Ines Khouildi, interul stânga al formaţiei antrenate de Ovidiu Mihăilă.
„La un moment dat nu mai putea vorbi. Am întrebat-o dacă e OK și mi-a făcut semn că totul e în regulă. Am trimis-o pe teren, dar dacă aș fi știut de probleme, nu o mai băgam”, a comentat antrenorul Gloriei Buzău, Ovidiu Mihăilă pentru GSP.ro
Khouildi stă în spital de 3 zile, pe perfuzii și pe aparate, pentru că are probleme grave și de respirație. Doctorii au constatat că i s-a deplasat laringele de la lovitură. Khouildi a câștigat sezonul trecut titlul național cu SCM Râmnicu Vâlcea, fiind considerată una dintre cele mai bune apărătoare din întrecerea internă.
Sursă foto: GSP.ro