Fundaşul central al SCM Gloria Buzău, Marius Ioniţă este ultimul nume care completează tabloul pariurilor sportive de la clubul din Crâng, un obicei pe care gruparea finanţată de către Primăria Buzău l-a deprins încă din scutece, în urmă aproape 4 ani.
La nici doi ani de la înfiinţare, Buzăul Sportiv a publicat în exclusvitate primele imagini cu jucătorii SCM Gloria Buzău în casele de pariuri, în echipamentul de prezentare al clubului
Buzăul Sportiv a publicat în exclusivitate primele imagini cu jucătorii de la Sport Club Municipal Gloria Buzău în casele de pariuri din apropierea stadionului din Crâng. Se întâmpla în urmă cu câţiva ani, pe când echipa evolua în Liga a IV-a. Conducerea a recunoscut jucătorii, însă la vremea respectivă nu a luat nici o decizie împotriva acestora deoarece clubul evolua în Liga a IV-a (n.r. campionat judeţean) şi nu se afla sub incidenţa regulamentelor Federaţiei Române de Fotbal. Materialul complet, publicat pe 26 septembrie 2018 este disponibil aici.
În 2019, tot în exclusivitate, Buzăul Sportiv a publicat imagini cu delegatul echipei de fotbal într-o casă de pariuri. Ulterior, acesta a demisionat.
La mijlocul lunii decembrie 2019, cu doar câteva zile înainte de sărbătorile de iarnă, Dumitru Mureşan, fost jucător al FC Gloria Buzău, la vremea respectivă delegat al Sport Club Municipal Gloria Buzău a fost surprins într-o casă de pariuri aflată în apropierea localului unde fotbaliştii serveau mesele zilnice. Acesta şi-a recunoscut vina, ulterior a demisionat din funcţia deţinută la gruparea din Crâng. Materialul complet, publicat pe 14 decembrie 2019 este disponibil aici.
Trădarea în dragoste se plăteşte scump. Unul dintre cei mai promiţători jucători buzoieni, dat în vileag după ce a fost prins în off-side de iubită
Logodnica lui Marius Ioniţă, unul dintre jucătorii de bază ai SCM Gloria Buzău a dat publicităţii mai multe capturi din conversaţiile pe care le avea cu acesta înaintea jocurilor grupării din Crâng, din care reiese că fotbalistul de la SCMGB îi furniza acesteia informaţii în urma cărora paria diferite sume de bani, chiar şi pe meciurile propriei echipe. Informaţia a fost publicată de către PRO SPORT şi poate fi accesată integral aici. Metoda este larg răspândită în rândul fotbaliştilor din primele eşaloane care pariază prin intermediul iubitelor sau soţiilor.
Aflată la a treia experienţă privind pariurile sportive, conducerea SCMGB „face anchete”
„În urma articolului publicat pe site-urile www.prosport.ro și www.liga2.prosport.ro, în data de 2 ianuarie 2020, cu privire la sportivul Marius Ioniță, care ar fi implicat în jocurile de pariuri sportive, conducerea clubului Sport Club Municipal Gloria Buzău face următoarele precizări:
— Sport Club Municipal Gloria Buzău este un club polisportiv, înființat în anul 2017, care nu are legătură cu fostul club FC Gloria Buzău;
— Clubul se dezice de astfel de practici (de a nu participa sub nici o formă, personal sau prin rude și / sau interpuși la jocurile de pariuri sportive organizate de FRF / LPF / UEFA / FIFA), deoarece clauzele contractuale ale fiecărui sportiv interzic acest lucru, fapt care duce la suspendarea contractului de activitate sportivă, inclusiv rezilierea unilaterală a acestuia;
— Comisia de Etică și Disciplină din cadrul clubului a demarat imediat o anchetă internă, prin care se va verifica veridicitatea informațiile apărute în articolul respectiv;
— Până la finalizarea anchetei, sportivului Marius Ioniță i se va suspenda contractul de activitate sportivă, conform clauzelor contractuale.
De îndată ce situația se va clarifica și se vor decide măsurile ce vor fi luate în acest caz, vom reveni cu un comunicat în care vom prezenta mai multe detalii”.
[…] FOTO: buzaulsportiv.ro […]