Handbal Mania vă oferă, începând de astăzi, o trecere în revistă a promisiunilor făcute de Constantin Din în discursul susținut la alegerile de anul trecut. Începem cu subiectul care îi este cel mai drag președintelui FRH, arbitrajele.
Plătite corect, carevasăzică. Prețul corect stabilit de Constantin Din și aprobat de Consiliul de Administrație (Flaviu Sâsâeac și Petru Ghervan au votat împotrivă iar Mihail Bocan s-a abținut) a fost, pentru Liga Națională, de 3000 de lei pentru arbitri și 2000 de lei pentru observatori. Au urmat fușărelile. Prima – președintele FRH a decis că federația va reține 10% din sumele sus-menționate, fără ca această decizie să fie supusă aprobării Consiliului de Administrație. Dacă ne referim doar la meciurile de primă ligă, atunci e vorba de 26 de etape x 14 meciuri x 800 de lei, adică 291.200 lei, adică circa 60.000 de euro. Ce s-a întâmplat cu acești bani deja încasați ? Nu se știe, chiar dacă am fost ”amenințați” cu transparența. În orice caz, reținerea celor 10% nu e în regulă, ca să nu spunem altfel.
Fușărelile nu s-au oprit aici. Pe 24 august, secretarul general Viorel Mazilu a trimis pe e-mail membrilor C.A. cotizațiile anuale și taxele pentru sezonul 2022/2023 dar și o mică ”surpriză”: modificarea termenului de ”barem de arbitraj/observator” (aprobat în ședința CA din 02.08.2022) în denumirea ”taxă de participare Liga Națională”. Asta pentru a ”fenta” HG 1447, care prevede plafoane maxime pentru baremurile de arbitraj. Astfel, cluburile de Liga Națională plătesc 104.000 de lei ca ”taxă de participare”, adică baremurile pentru arbitri și observatori mascate sub o nouă ”firmă”. Altfel spus, ”plătiți voi taxa de participare de vreo 20.000 de euro, că federația face cinste cu arbitrii și observatorii”. Rămâne de văzut ce părere va avea Curtea de Conturi despre asta. La votul online, Sorin Dinu și Gheorghe Tadici au fost împotrivă, Flaviu Sâsâeac s-a abținut, iar Răzvan Caba, Cristian Potora și Petru Ghervan nu au participat. Cu alte cuvinte, dom’ director Din a făcut pe dracu-n patru să crească baremurile, ba chiar s-a băgat și în regulamentul jocului de handbal (citiți AICI), asta apropo de pregătirea profesională. Din păcate, mărirea exponențială a baremurilor nu a injectat cu valoare tagma arbitrilor, dovadă stau numeroasele scandaluri din acest sezon.
În ce privește toleranța zero, aceasta s-a aplicat cu dedicație. Cuplul Drăghici/Drăguț a primit opt etape după un meci la Zalău (cea mai mare suspendare dictată în acest sezon) și alte trei după unul la Buzău, cel de-al doilea după ce comisia s-a autosesizat. Cei doi l-au susținut pe fostul președinte Dedu la alegeri și n-au făcut un secret din asta, iar asta i-a făcut ”antipatici”. În antiteză, cuplul Cazan-Suliman, care la data de 18 martie erau lideri absoluți la capitolul meciuri primite în primul eșalon (16 jocuri), au fost scoși basma curată după un meci pe care l-au făcut praf și după care observatorul Bogdan Anton a primit trei etape de suspendare.
Și apropo de dedicație, un ultim aspect referitor la arbitraj. Unul din membrii echipei de campanie ai lui Constantin Din, Ionuț Tița, n-a fost răsplătit doar cu postul de selecționer al naționalei de cadeți, dar a primit să arbitreze și 10 meciuri de primă ligă în acest sezon (27.000 de lei), cu 50% mai multe decât, de exemplu, tânărul cuplu internațional Murariu-Paraschiv, care a avut doar 7 jocuri de Liga Națională.
Ne oprim aici cu arbitrajele, dar bilanțul promisiunilor lui Constantin Din va continua până la Adunarea Generală din 28 aprilie când, om de onoare cum îl știm, președintele FRH va aduce demisia în alb și o va supune votului popular.