La o săptămână de la reluarea pregătirilor, HC Buzău a disputat primul meci de pregătire în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”. Formaţia antrenată de Gabriel Armanu s-a impus cu 27 la 26, 16-14 la pauză, în compania formaţiei CSM Alexandria, ocupanta locului 1 din Seria B a Diviziei A.
HC Buzău 2012 ocupă locul şase din 14 echipe în Liga Naţională cu 23 de puncte. Buzoienii vor relua seria meciurilor oficiale la începutul lunii februarie, cu etapa a XV-a, atunci când în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” este aşteptată formaţia CS Minaur Baia Mare, viceliderul din ierarhia actuala a Ligii Zimbrilor (n.r. 23 de puncte).