Născută pe 11 ianuarie 1981, în municipiul Buzău, Alina Braniște Horjea a devenit o handbalistă de excepție, fiind considerată cea mai valoroasă sportivă a județului Buzău din istoria post-decembristă. Provenind dintr-o familie cu tradiție sportivă și fiind sora mai mică a talentatei Dana Braniște, Alina a evoluat pe postul de inter stânga & centru, participând în toate competițiile continentale la nivel de club și reprezentând echipa națională a României atât la nivel de junioare, cât și la tineret și senioare.
Primii pași în handbal i-a făcut la Liceul cu Program Sportiv din Buzău. De-a lungul carierei sale, a evoluat pentru unele dintre cele mai cunoscute cluburi din România, precum Oltchim Râmnicu Vâlcea, Dunărea Brăila, Dinamo București și Rulmentul Brașov. Totodată, a jucat pentru echipele HCM Buzău, SCM Gloria Buzău și Oțelul Galați. De-a lungul carierei sale, a fost desemnată cea mai bună marcatoare atât la nivelul primei divizii, cât și în liga secundă. Prin prestațiile sale remarcabile, a fost un factor decisiv în promovarea echipei din Buzău în prima ligă de handbal feminin, un moment marcat de pierderea mamei sale – fostă handbalistă, cea care i-a insuflat pasiunea pentru sport.
Un episod marcant din viața sa a avut loc în 2017, când, deși mama sa decedase cu doar o zi înainte, Alina a ales să joace pentru SCM Gloria Buzău într-un meci important. A fost o dovadă impresionantă de dedicare și forță interioară, reușind să marcheze 10 goluri în acea partidă – un tribut emoționant adus mamei sale și o demonstrație clară de tărie de caracter.
În 2023, alături de Bogdan Manole, fost portar al echipei HC Buzău, în prezent antrenor și unul dintre cei mai longevivi „lupi ai Buzăului”, Alina a contribuit la obținerea medaliilor de argint la Campionatele Naționale de juniori 2 și 3.
Alina Horjea este recunoscută pentru viziunea sa de joc, precizia aruncărilor și capacitatea de a inspira echipele din care a făcut parte. A fost un lider pe teren, dar și în afara acestuia, iar activitatea sa ca antrenoare confirmă dorința de a contribui la dezvoltarea handbalului românesc. În primii ani ca tehnician, Alina a obținut performanțe remarcabile la nivel de copii și juniori, realizări care pot stârni invidia unor antrenori cu ani de experiență în spate. Viitorul arată promițător pentru cea mai mică dintre surorile Braniște.
Pasiunea mea pentru handbal a început din familie. Am avut norocul să am alături de mine familia. Am fost foarte muncitoare. Și performanțele mele au fost mai mari decât ale Danei pentru că, în viață, munca bate talentul. Am apreciat la momentul acela sinceritatea domnului Tadici, care mi-a spus că am avut neșansa să fiu în spatele unor centri, la vremea aia, mai bine cotați decât mine.
În primul rând, de unde și cum a început pasiunea ta pentru handbal?
Pasiunea mea pentru handbal a început din familie. Mama a jucat handbal, la vremea ei. Dana, sora mai mare, juca handbal și era foarte talentată și, printr-o forțare, a trebuit să joc și eu handbal.
Să știi că același lucru ni l-a spus și fiul tău.
Da, pâinea se mănâncă pe rând 🙂
Am să te rog să faci o scurtă descriere a activității tale de jucătoare de la clubul la care ai făcut primii pași până la ultimul club pentru care ai evoluat.
Am început la Buzău. Ca și o ironie a sorții, am terminat la Buzău. Am început la LPS Buzău, în clasa a cincea, la doispreze ani, unde am stat până în clasa a zecea. La șaisprezece ani m-am transferat la Oțelul Galați. Dana juca deja de doi ani la Oțelul Galați. De la Oțelul Galați am trecut la Rulmenul Brașov, de la Rulmentul Brașov am trecut la Oltchim Râmnicu Vâlcea, de la Oltchim înapoi la Rulmentul, Dunărea Brăila. Am mai venit o tură la Buzău după ce am născut. După ce am născut, de la Buzău am plecat la Galați, Brăila, Dinamo și iar Buzău.
Care ar fi un top al celor mai frumoase amintiri pe care le ai la nivel de club?
Clar Galați-ul și Brăila sunt în sufletul meu. Da, cele mai mari performanțe, chiar dacă și la Oltchim am făcut performanță, m-am simțit cel mai bine la Galați și la Brăila.
Este vreun meci sau vreun trofeu sau vreo distincție de care să îți aduci aminte chiar și acum, după atâția ani?
Da, îmi aduc aminte cronologic. Mi-aduc aminte că am ieșit campioană la Juniori 2 cu Galați-ul, mi-aduc aminte că am ieșit campioană europeană cu echipa de tineret a României, mi-aduc aminte că am ieșit golghetera campionatului la Rulmentul Brașov, că am câștigat medalii la Brăila. Am multe amintiri plăcute.
Într-o perioadă ai îmbrăcat și tricoul echipei naționale.
Da, scurt, la nivel de senioare nu am foarte multe selecții. La junioare și tineret, da, am destul de multe selecții, dar la nivel de senioare am doar câteva. Pe vremea aceea Oltchim-ul dicta jucătoarele la echipa națională, care erau niște jucătoare foarte bune.
Ai avut o carieră îndelungată și tot o perioadă la fel de mare ți-ai petrecut-o la cel mai înalt nivel, cel puțin la nivel de cluburi. Vreau să știu dacă ai avut momente dificile și cum le-ai gestionat?
Tot timpul sunt momente dificile în viața unui sportiv. Am avut norocul să am alături de mine familia, care m-a susținut tot timpul. Când vorbesc de familie, în prima parte a carierei, mă refer la părinții mei, sora mea. Iar în cea de-a doua parte a carierei vorbesc de soțul meu, de copilul meu, alături de care am reușit să trecem peste toate obstacolele.
Este vreo vreo persoană, o jucătoare poate, sau vreun antrenor care să-ți fi influențat decisiv cariera?
Toți antrenorii au trecut, și cu bune și cu rele, prin cariera mea. Alexandrina Soare, de la Galați și Brăila, am avut norocul să lucrez cu ea și la Galați și la Brăila, are o bilă albă în cariera mea, cum și alții au, poate, nu atât de multe bile albe, dar au fost semnificativi în carieră.
La Oltchim cu Tadici?
Nu, eu am fost la Oltchim în 2004 – 2006, l-am avut pe Gigi Ionescu la Oltchim, am avut-o pe Mori Duca, nu am lucrat cu Tadici decât la echipa națională în 2014, cred. Am fost convocată la Craiova și doar atunci a fost scurta perioadă în era ”Tadici”, secunzi erau Bogdan Burcea și Florentin Pera.
Eram curios cum au co-existat comportamentul și caracterul tău la fel de puternic, cu ale lui.
Nu am apucat să lucrăm foarte mult, dar la momentul acela am apreciat sinceritatea domnului Tadici, care mi-a spus că am avut neșansa să fiu în spatele unor centri, la vremea aia, mai bine cotați decât mine. Mi-a argumentat că de-aia nu prindeam atât de des echipa națională.
Ești cunoscută, în afara calităților tehnice și tactice pe care le-ai avut ca jucătoare, ca o tipă dezinvoltă, care vorbește mult, care mereu are zâmbetul pe buze. Vreau să știu dacă aceste trăsături personale sau care ar fi trăsăturile personale care te-au ajutat în cariera de jucătoare?
Da, eu nu sunt o tipă ranchiunoasă. Mi se pare că dacă ești un om orgolios, ranchiunos, îți faci mult rău ție. Eu încerc, chiar dacă mă aprind foarte repede, sunt genul de om care mă aprind foarte repede, sunt genul de om care sunt foarte corect și îmi place să lucrez cu oameni care îmi împărtășesc aceste lucruri.
Ai vreun regret din perioada în care erai jucătoare? Nu știu, poate o situație pe care ți-ai fi dorit să o abordezi diferit?
Cred că mi-ar fi plăcut ca, în momentul în care eram jucătoare, să fi avut mintea de acum, să fiu mult mai matură.
Despre tranziția la antrenorat. Când ți-ai dat seama că îți dorești un loc pe bancă?
Nici nu știu dacă mi-am dat seama. Asta a venit oarecum de la sine. În ultimul meu an am jucat la Gloria Buzău. A fost chiar anul în care echipa a promovat. Alternativ, mergeam la scoală, eram profesoară și am mers să o ajut pe Dana la club, la HC Junior BB. Copii cu care sunt acum la HC Buzău au pornit cu mine, deci ne-am crescut unii pe alții. Ei m-au crescut pe mine în cariera asta de antrenor și eu i-am adus pe ei în postura de jucători, acum.
Experiența ta ca jucătoare, trăirile pe care le-ai avut ți-au influențat sau îți influențează cariera de antrenor? Sunt anumite elemente prin care ai trecut și pe care le-ai adus în antrenamentele cu cei mai mici dintre noi?
Îmi dau seama că este mult mai ușor să fii jucător, decât să fii antrenor. Dar, da, mă lovesc de ele în fiecare zi și îmi dau seama că disciplina este esențială în sport, chiar poate la vârsta copiilor pe care îi antrenez acum, chiar și la seniori mă mai uit, nu puneam, adică aveam și eu momente în care treceam peste unele faze, dar disciplina este esențială în sport și în viață.
Este vreo lecție importantă pe care tu ai învățat-o ca jucătoare și pe care o predai acum elevilor tăi?
Da, să te respecți pe tine. Respectându-te pe tine, îi respecți și pe cei din jurul tău și ei te vor respecta.
Cât de important a fost pentru tine faptul că cei de la HC Buzău pun accent pe dezvoltarea sectorului juvenil? Context incipient care a coincis și cu performanțele obținute de tine cu cu cei mai mici dintre noi? Si n-am să uit de momentul în care te-am văzut în lacrimi pe peronul gării.
Da, a fost foarte important. Deci proiectul cu HC Buzău a pornit acum doi ani. A fost esențial pentru că HC Junior BB nu știu dacă putea să ajungă la performanțele astea, era un club privat, în care părinții plăteau orice. În momentul în care noi ne-am mutat la HC Buzău, totul s-a schimbat, condiții, absolut tot. Părinții și copiii au fost focusați pe performanță și asta ne-a ajutat să ajungem unde am ajuns.
Cu tot respectul pentru handbal și pentru munca voastră la centrul de copii și juniori al HC Buzău cred că sunt câteva sute dacă ar fi să numărăm și echipele pe care le avem la minihandbal. Este un fapt care, pe mine, după 20 de ani de sport, continuă să să mă surprindă. Te așteptai la un număr atât de mare de copii care să vină să facă handbal, chiar și în mediul rural, chiar și în circumstanțele în care sunt atâtea tentații. De altfel, tu fiind mamă de adolescent, le confrunți zi de zi și totuși să vină să bată minge pe parchetul unei săli de sport?
Este foarte îmbucurător. Proiectul realizat de HC Buzău este foarte bun. Nu știu câte cluburi din țara noastră, cred că Bistrița la fete mai face ceea ce realizăm noi la HC Buzău. Este foarte bine pentru că în mediul rural sunt foarte foarte mulți copii care nu au ce să facă și sportul de perforamnță poate fi o șansă pentru ei.
Vreau să știu cum a fost să joci alături de sora ta, având în vedere că sunteți două temperamente diferite?
În afară de faptul că suntem două temperamente diferite, Dana a fost extrem de talentată, Dana este bună la orice sport. Eu nu am fost bună decât la handbal, pentru că mi-am dorit să joc handbal. Eu nu am fost bună la fotbal la echipă, nu am fost bună la tenis de masă, nu am fost bună la nimic. Dar am fost foarte muncitoare. Și performanțele mele au fost mai mari decât ale Danei pentru că în viață munca bate talentul.
Același lucru l-a spus și Daniel Anca. Ianis îți urmează pasiunea. Care sunt așteptările de la el?
E o presiune foarte mare pe el. De multe ori plec de la sală, în mașină, ajung acasă și îmi dau seama că pun o presiune enormă peste el. Normal că mi-aș dori să ajungă handbalist, dar nu știu, e devreme să cred treaba asta. O să vedem ce ne rezervă viitorul. Îmi doresc doar să fie sănătos și să fie muncitor, asta e cel mai important.
El a spus că a fost forțat să vină la handbal și după aceea a descoperit pasiunea.
Da, foarte forțat! 🙂
O ultimă întrebare: ți-ai dori să antrenezi o echipă de seniori?
Cred că la băieți la seniori e greu pentru o fată, o doamnă, o femeie, să se impună. Dar, în viață niciodată să nu spui niciodată.
Unde te vezi peste 5 sau 10 ani? O întrebare pe care o auzi la orice interviu de angajare 🙂
Da, la orice interviu de angajare 🙂 Da, eu mă văd în Buzău, chiar dacă mă întrebai acum 10 ani, nu mă vedeam în Buzău, mă vedeam în Brăila. Dar, pe principiul niciodată su nu spunem niciodată… Mă văd în Buzău sau, poate, dacă pleacă Ianis pe afară și cu handbalul, sau în alt oraș, cu el, dacă și el ne ia. Cred că în Buzău, tot în domeniul ăsta.
Ai fi tentată de o echipă de seniori la nivel de Liga Florilor?
Știi cum e, nici nu mi s-a propus niciodată treaba asta, ca să știu dacă mi se aprinde fitilul. Mie îmi plac provocările, am făcut față, cred eu, tuturor provocărilor la care am fost supusă, așa că, nu știm, vedem..
