Primul turneu de futsal organizat de Luceafărul la Buzău

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

iulica-traznea

Clubul Sportiv Luceafărul Buzău, condus de managerul Iulică Trăsnea din postura de manager va organiza un turneu de futsal la Buzău în acest weekend. În cele două zile, Sala Sporturilor “Romeo Iamandi” va găzdui etapa a IX şi a X-a din cadrul diviziei secunde de futsal. În cadrul unei conferinţe de presă organizată la sediul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău, Iulică Trăznea a povestit reprezentanţiilor din presa locală care au fost principalele motive care au dus la întemeierea unei echipe de futsal la Buzău şi ce aşteptări are acesta de la întrecerea care va fi găzduită de Sala Sporturilor “Romeo Iamandi”: “Am hotărât să organizez turneul la Buzău pentru a promova acest sport în judeţul nostru. Asta, având în vedere rezultatele recente ale echipei naţionale şi faptul că trebuie să realizăm o imagine benefică acestui sport în Buzău. Suntem o situaţie dificilă şi doar Primăria Buzău şi DJST Buzău ne-au ajutat. Am primit foarte puţini bani de la primăria oraşului nostru şi îmi doresc ca prin intermediul mass-media să lansez o cerere ca cineva să vină în sprijinul nostru să ducem până la final campionatul. Singurii sponsori sunt cei menţionaţi anterior şi eu personal”.

VIDEO CONFERINŢĂ DE PRESĂ – IULICĂ TRĂZNEA

Futsal cu “priză” la buzoieni

Mangerul formaţiei buzoiene îşi doreşte ca primul turneu să fie unul de bun augur, atât pentru formaţia sa, cât şi pentru buzoienii care vor lua loc în tribune: “Îmi doresc să avem primele rezultate la Buzău. În ciuda faptului că jucăm cu echipa de pe primul loc şi cea de pe locul trei, formaţii care au bugetul de zeci de ori mai mare decât al nostru. Sper să avem susţinători în tribune şi mai ales că jucăm cu echipe tari”. Doar pe BuzăulSportiv.ro ai video întreaga conferinţă organizată la sediul AJF Buzău. În ultimii ani, Buzăul a găzduit turnee de futsal internaţionale la care au luat parte formaţii cunoscut de pe “Bătrânul Continent” precum Spania, Italia, Grecia sau Belgia.

Sâmbătă, Liga a II-a la futsal, etapa a IX-a

Ora 14.30: Ceahlăul Piatra Neamţ – Luceafărul Buzău

Ora 16.00: United Clinceni – Pro Tineret Sighişoara

Ora 17.30: Inter Gheroghieni – Odorheiu Secuiesc

Ora 19.00: City`us 2 Tg. Mureş – Atletic Star Sibiu

Duminică, Liga a II-a la futsal, etapa a X-a

Ora 10.00: Luceafărul Buzău – Odorheiu Secuiesc

Ora 11.30: Atletic Star Sibiu – United Clinceni

Ora 13.00: Pro Tineret Sighişoara – AS Inter Clinceni

Ora 14.30: Odorheiu Secuiesc – Ceahlăul Piatra Neamţ

Gheorghe Popescu vine duminică la Buzău

În cadrul etapei a X-a care va avea loc în Sala Sporturilor “Romeo Iamandi” va fi prezent şi fostul căpitan al formaţiilor FC Barcelona şi Galatasaray Istanbul, totodată şi al echipei reprezentative a României – Gică Popescu. Jucătorul care şi-a încheiat cariera la Dinamo Bucureşti se află în plină cursă electorală, fostul lider al “leilor” din Istanbul candidând pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal. Sosirea fostului mare fotbalist român este preconizată că va avea loc în jurul orelor 14.00.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre. 
Articolul precedentCe talent şi ce mai stil! Vezi aici cum s-a încheiat cantonamentul Gloriei.
Articolul următorGică Popescu a sosit la Buzău!
Andrei Pițigoi
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor şef al publicaţiei Buzăul Sportiv, fotojurnalist şi data collector Data Sports Group şi fotograf 123RF. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal). Manager "Buzăul Sportiv" & "Agora Buzau".