Oficialii echipei locale de rugby Stejarul Buzău au anunțat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că echipa de seniori a buzoienilor se va desființa din cauza reprezentanților Consiliului Județean, care au aprobat anul acesta doar un sfert din suma cerută de gruparea din Parcul Tineretului pentru noul sezon competițional. Echipa antrenată de Eduard Suciu a solicitat CJ Buzău suma de 9 miliarde lei vechi, din care autoritățile de lângă Casa Albă au hotărât că pot achita doar 2,5 miliarde.
Veste șoc pentru Niță
Președintele buzoienilor a dezvăluit, în cadrul întâlnirii cu reprezentanții mass-media, că vestea primită din partea forului condus de Cristi Bîgiu îi putea lăsa semne pe viață: ,,Eram cu familia când am aflat cât vom primi 2,5 miliarde din 9 cerute. Faptul că eram acasă, printre cei dragi, și aveam în casă medicamentația necesară au făcut ca astăzi (n.r. ieri) să nu mă prezint în fața dvs. într-un cărucior cu rotile”. Mauro Angelini, italianul reprezentant a mai multor firme care cotizează la bugetul Stejarului, și-a exprimat durerea pe care o resimte în față ,,loviturii” primite de la CJ Buzău. Italianul a ținut un discurs vag, sumar într-o română stricată făcându-se că nu înțelege anumite întrebări mai delicate venite din partea reprezentanților presei locale. Singurul fapt demn de menționat a lui Angelini privește soarta echipei de rugby din viitorul apropiat. Principalul finanțator al Stejarului a spus că echipa își va continua activitatea doar la nivel de copii și juniori, cele patru grupe ale formației din Parcul Tineretului urmând a fi finanțate exclusiv din fonduri atrase și bani bani de la Primăria Buzău.
Boșcodeală ofuscat după decizia lui Angelini
Un împătimit al sportului, Constantin Boșcodeală, primarul municipiului Buzău, s-a declarat deranjat de atitudinea ostilă a conducătorilor din Parcul Tineretului. Primarul buzoian a spus unor apropiați că asemenea decizie nu poate fi luată atât de ușor și fără consultarea autorităților locale. Primăria Buzău a alocat rugbiștilor buzoieni o sumă decentă pentru stagiunea care încă nu a început, promițând, totodată, trupei antrenate de Eduard Suciu că, la prima rectificare de buget, banii către Stejarul Buzău se vor înmulți.
Doar cu copii și juniorii
După ce a promovat en-fanfare în Superliga Națională, primul eșalon al sportului cu mingea ovală din țară, trupa prezidată de Vasile Niță a anunțat federația de specialitate că echipa de seniori va fi desființată din cauza bugetului mult prea mic pentru a acoperi costurile participării în prima ligă. Rugby Club Stejarul era singura formație din Buzău care activa la nivelul unei prime divizii din țară. Conferința celor doi oficiali de la Stejarul Buzău poate fi urmărită pe site-ul Buzăul-Sportiv.ro
Ar fi mai interesant sa publicati sumele in monede care exista in momentul de fata. Cine mai stie cat erau 9 miliarde in lei vechi?
Se taie ultimele patru zerouri. 9.000.000.000 -> 900.000