Pentru prima dată de la înființare, Sport Club Municipal Gloria Buzău organizează sâmbătă, 26 ianuarie 2019, începând cu ora 11.00, la Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, un cuplaj de meciuri oficiale de volei.
Astfel, de la ora 11.00, echipa feminină a SCM Gloria Buzău, aflată pe locul secund al seriei Est a Diviziei A2, va evolua împotriva CSM Focșani, în cadrul etapei a XI-a, într-un spectacol al ambiției, motivației, talentului și, de ce nu, al frumuseții!
Imediat după jocul fetelor, se va disputa al doilea meci al zilei, cel dintre echipele masculine ale SCM Gloria Buzău și Știința București. În această primă confruntare a returului desfășurată pe teren propriu, voleibaliștii noștri vor să își ia revanșa față de echipa din capitală, singura care i-a învins în această ediție de campionat și, astfel, să devină noul lider al seriei Est a diviziei secunde, detronându-i pe bucureșteni.
Invităm suporterii buzoieni să vină la Sala Sporturilor și să susțină echipele noastre, ambele cu șanse reale de promovare în prima divizie, după numai un an de la înființare!
Vă așteptăm să vă bucurați de un spectacol sportiv de calitate, extrem de atractiv, și să redescoperiți spectaculozitatea voleiului, un sport cu tradiție la Buzău!
Intrarea este liberă. Să susținem împreună echipele noastre de suflet! Fiecare suporter în plus contează! Hai Buzău, Buzău!