Preşedintele Comisiei de Disciplină a AJF, Constantin Boeru, a demisionat, alături de ceilalţi componenţi Comisiei de Apel. Cunoscutul personaj din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal „a detonat bomba” în ultima zi de lucru. Boeru a făcut o serie de acuzaţii şi a dezvăluit motivele care l-au determinat să renunţe la una din poziţiile cheie din AJF.
Fost preşedinte al mai multor grupări din Buzău, apropiat al oficialilor din Crâng şi cu ştate vechi în fotbalul județean, Constantin Boeru, preşedintele Comisiei de Disciplină din cadrul AJF şi-a depus demisia, ieri, alături de ceilalţi componeţi ai Comisiei de Apel: avocatul Ionuţ Iuga, fostul căpitan al Gloriei Buzău – Gabi Ibriş şi „Minunea blondă” – George Timiş, fost jucător în Crâng şi la Dinamo Bucureşti. Potrivit spuselor lui Boeru, corelate cu zvonurile care circulă în fotbalul buzoian de ceva vreme, aceştia au renunţat la funcţii din cauza presiunilor politice făcute de viceprimarul râmnicean Sorin Cârjan şi a jocurilor de culise făcute în ultimii ani, eşaloanele judeţene de fotbal. Ultima decizie a comisiei de apel a fost omologarea rezultatelor înregistrate pe teren în primele două etape, în cazul formaţiilor care au folosit jucători sub 23 de ani.
Asta înseamnă că FC Puieşti, principala urmăritoare a Olimpiei Râmnicu Sărat, liderul actual din prima divizie, este mai aproape de locul 1 cu şase puncte. În cadrul unei conferinţe de presă, Boeru l-a acuzat pe vicele râmnicean Cârjan că acesta deţine fictiv poziţia din Comitetul Executiv, prin prisma locului ocupat ca preşedinte al echipei Recolta Sălcioara. Totodată, Boeru l-a ameninţat pe Cârjan că îi va face plângere la DNA, considerând că viceprimarul râmnicean ar încerca, prin metode ilegale, să ajute Olimpia Râmnicu Sărat să acceadă la barajul de promovare în eşalonul secund. În replică, viceprimarul râmnicean, nu a dorit să comenteze afirmaţiile făcute de Boeru, rezumându-se la a declara: „În cazul meu, faptele vorbesc de la sine”. Cârjan a precizat că se va adresa instanţei pentru ca Boeru să probeze cele spuse.