Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Sport Club Municipal Gloria Buzău a efectuat în anul 2018 o serie de plăţi ilegale, aşa cum arată cel mai recent raport al Curţii de Conturi Buzău. Reprezentanţii statului vorbesc de prime acordate fără fundament juridic în temeiul legii în vigoare, practic de bani daţi sub formă de prime către secţiile de fotbal şi tenis de masă. Mai mult, controlul Curţii de Conturi a scos la iveală şi meciul internaţional de rugby disputat la Buzău, acolo unde SCM Gloria Buzău a suportat din bugetul propriu (buget ce derivă din bugetul local alcătuit din taxele şi impozitele buzoienilor) o serie de cheltuieli ilegale.

  • Normele financiare, o ilegalitate uriaşă girată de către consilierii locali

Conducătorii SCM Gloria Buzău, departamentul juridic al clubului practic, alături de cel similar din Palatul Comunal, au elaborat proiectul de Hotărâre al Consiliului Local care a primit numărul 33 şi a fost votat de către aleşii locali pe 15 februarie 2018.

HCL nr. 33/15.02.2018 (vezi aici documentul integral) prevede plafoanele pe care SCM Gloria Buzău le poate atinge în cazul unor cheltuieli, inclusiv valoare a primelor sau contractelor sportivilor. Documentul nu se justifică şi cu atât mai mult este ilegal, în condiţiile în care normele financiare din sport sunt reglementate încă din 28 noiembrie 2017, prin Hotărârea de Guvern numărul 1447. Normal, sumele cuprinse în HCL le depăşesc cu mult pe cele din hotărârea dată de Guvernul României în 2017. Din acesta reiese clar, că poate în cunoştiinţă de cauză, oficialii clubului au vrut să „dribleze” legea naţională, cu un document emis de către Consiliul Local al Primăriei Buzău, aruncând la o adică vina pe consilierii locali (lucru pe care l-au şi făcut, declaraţii oficiale din interioriul clubului, mâine, doar pe Buzăul Sportiv).

Proiectul de hotărâre locală ori a fost o inepţie uriaşă, ori o şmecherie juridică de zile mari, care să deschisă la maxim robinetul cu bani publici către SCM Gloria Buzău şi din club către proprii angajaţi/ sportivi. Consilierii locali au fost induşi în eroare, pe fondul lipsei cunoştiinţelor juridice din domeniul sportiv, acestora le-a fost prezentat proiectul ca unul banal, necesar pentru buna desfăşurare a activităţii unei entităţi aflate în subordinea primăriei. Iată ce este notat în raportul Curţii de Conturi, întocmit la sfârşitul vizitei din Crâng şi adresa primarului Constantin Toma:

  • Primele pentru câştigarea Ligii a IV-a ilegale, dar acoperite de Hotărârea Consiliului Local
  • 800 de euro, duble faţa de prevederile legale, pentru câştigarea CN de tenis de masă

Hotărârea Guvernului României 1447 din 2017 prevede ca un club de stat să premieze doar performanţa sportivă (realizată în primele două eşaloane ale unei ramuri sportive), lucru specificat în normele anexate, însă Hotărârea de Consiliul Local a realizat un fals cadru juridic în care SCM Gloria Buzău a premiat ilegal sau peste normele naţionale, o serie de sportivi din cadrul clubului. Spre exemplu, la fotbal. Extras din raportul Curţii de Conturi:

  • Meci de rugby al naţionalei, desfaşurat la Buzău pe banii buzoienilor

Raportul Curţii de Conturi continuă cu un meci de rugby organizat la Buzău, mai precis întâlnirea dintre naţionala României şi reprezentativa Belgiei, partidă disputată în cadrul preliminariilor pentru calificarea la Campionatul Mondial, acolo unde SCM Gloria Buzău şi-a depăşit atribuţiile de partener, suportând ilegal o parte din cheltuielile pentru desfăşurarea acestei partide, mai precis, puţin peste 84.000 de lei, sumă imputată de către Curtea de Conturi.

În urma controlului efectuat de Curtea de Conturi Buzău, SCM Gloria Buzău are obligaţia ca până pe 31 ianuarie 2020, să recupereze sumele imputate. Interesant este dacă o va şi face, având în vedere faptul că veniturile grupării din Crâng sunt aproape inexistente sau dacă suma va fi achitată parţial din buzunarul consilierilor locali care au aprobat ilegalitatea HCL şi din bugetul municipalităţii. Extras din raport:

Continuarea şi poziţia oficialilor SCM Gloria Buzău din procesul de constatare al Curţii de Conturi Buzău, în curând pe Buzăul Sportiv.

 

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.