Potrivit surselor Buzăul Sportiv, a doua funcție ca importanță din organigrama clubului SCM Gloria Buzău va fi ocupată în scurt timp de către Mihai Bălan, proaspăt absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, totodată reprezentant în Senatul aceleași instituții de învățământ. Bălan vine de la fosta Direcție Județeană de Sport și Tineret, de ceva timp Agenția Națională pentru Sport – filiala Buzău, acolo unde a ocupat funcția de administrator al celui mai mare stabiliment sportiv acoperit din județ. Ultima dată pe funcția de director sportiv al SCM Gloria Buzău s-a aflat vreme de două luni, Ion Viorel, cel mai cunoscut jucător din istoria fotbalului buzoian, care a fost nevoit să renunțe la aceasta datorită statului de viceprimar. Ion Viorel este posesor al licenței A – UEFA, deținător de studii superioare în domeniu încheiate cu masterat în sportul „rege”.
Cine și mai ales de ce să vrea la sală?
Ajunsă la doi pași de paragină din cauza lipsei investițiilor ministerului de resort și ulterior, a ANS, în patrimoniul căreia se află, postul de administrator al Sălii Sporturilor „Romeo Iamandi” nu mai este unul atractiv, având în vedere totodată și organigrama de avarie cu care este nevoită să funcționeze filiala Buzău a ANS, care, potrivit surselor noastre, trebuie să își asigure salariile din venituri proprii. Venitul „în mână” al administratorului de bază sportivă nu depășește 4000 de lei.
Primele trei poziții ca importanță din Crâng, ocupate prin delegație
Cel mai probabil, Mihai Bălan va ocupa funcția prin delegație, SCMGB, club de drept public neanunțând până la momentul redactării acestui articol nici un concurs pentru pozițiile din organigrama sa. Nu ar fi singurul în această situație, directorul clubului, Costin Stanciu ajungând pe post printr-un scenariu identic. Iată cum va arăta noua configurație a organigramei celui mai are club sportiv din Județ. Cristian Ceaușel, președinte CA – > membrii CA – > Costi Stanciu, director SCMGB – > Mihai Bălan, director sportiv SCMGB. De menționat faptul că funcția de președinte al SCMGB nu este remunerată (n.r. acesta fiind reprezentantul municipalității în Consiliului de Administrație al SCMGB), în timp ce prima funcție de execuție din Crâng primește 13.545, iar cea de director adjunct, 13.125. Potrivit unui articol publicat de site-ul local de știri Reporter Buzoian, acestea au fost majorate la începutul acestuia an printr-o hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Buzău.
Tot potrivit aceleași publicații: „SCM Gloria are aprobat un număr total de 25 posturi, din care 3 posturi de conducere şi 22 posturi de execuție. La data inițierii proiectului sunt încadrate un număr de 2 posturi de conducere și 17 posturi de execuție.” Tot Reporter Buzoian notează că în măririle din ianuarie 2024: „nu intră decât salariile lunare ale celor 19 angajați, bugetul total al clubului fiind mult mai mare. Potrivit unui raport publicat pe site-ul scm-gloriabuzau.ro, în 2022, SCM Gloria Buzău a avut un buget total de 16.318.000 lei, adică peste 3 milioane de euro”.
Contactați pentru a confirma informația prezentată în rândurile de mai sus, nici directorul clubului și nici noul director sportiv al Gloriei Buzău nu au putut fi găsiți.