Despre noi / Contact

Dacă ai un pont sau o sugestie, vrei să ne împărtăşeşti o poveste sau să discuţi cu noi, te invităm să ne contactezi cu ajutorul detaliilor de mai jos.

BuzăulSportiv.ro

Primul loc în sportul buzoian!

Redacţie: buzaulsportiv@yahoo.com

sau:

General Manager: Andrei Piţigoi

www.andreipitigoi.ro

pitigoi_andrei@yahoo.com

Site-ul local de sport Buzăul-Sportiv.ro / BuzăulSportiv.ro

Singura publicaţie buzoiană membră a Asociaţiei Presei Sportive din România, instituţie ce îşi desfăşoară activitatea sub Înaltul patronaj al Majestăţii Sale Regele Mihai I al României.

La doar şase ani de la apariţia primul număr al Gazetei Sporturilor, cel mai longeviv ziar de sport din Romania, “Buzăul Sportiv” îşi făcea apariţia pe piaţa buzoiană cu cele mai importante evenimente sportive din anii `30. “Buzăul Sportiv” a fost primul ziar din judeţul Buzău destinat exclusiv sportului! Din iniţiativa secretarului de district din anii `30 – Ştefan Papadopol s-a încercat şi reuşit editarea unui ziar local cu apariţie săptămânală, denumit „Buzăul Sportiv”. Primul număr al acestei publicaţii a apărut pe 15 octombrie 1931. În prezent avem cunoştiinţa doar despre locaţia unde se află numărul 1. Al doilea număr a apărut pe 22 octombrie 1931, exemplar care se află în posesia lui Andrei Piţigoi. Gazeta „Buzăul Sportiv” era tipărită pe două pagini, format A4, directorul, şi totodată iniţiatorul era Ştefan Papadopol. Redacţia şi administraţia erau situate în Bulevardul I. C. Brătianu nr.4 (astăzi Laboratorul Pasteur, n.r. Blvd. Nicolae Bălceascu), iar editarea era asigurată de tipografia şi legătoria „Luca Oprescu” din Buzău, strada Doamna Neaga, nr. 13 (astăzi, str. Ostrovului). În ediţia a doua a gazetei stă scris următorul anunţ: „CINE PRIMEŞTE UN NUMĂR AL ZIARULUI SE CONSIDERĂ ABONAT. CU ÎNCEPERE DE LA NUMĂRUL 3, GAZETA VA APAREA ÎN 4 PAGINI CU CRONICI SPECIALE PENTRU FIECARE SPORT ÎN PARTE”. Din nefericire, lipsa de fonduri nu a permis publicarea unei a treia ediţii tipărite. „Buzăul Sportiv” – varianta printată, va reapărea începând cu 18 noiembrie 2013 în fiecare săptămână ca supliment al cotidianului buzoian Opinia. „Buzăul Sportiv”, ediţia printată a apărut la doar şase ani după publicarea primului număr din cel mai longeviv ziar de sport din România, Gazeta Sporturilor. Varianta online a luat naştere în luna martie 2009, la iniţiativa lui Andrei Piţigoi. Iniţiativa a fost sprijinită de alţi iubitori ai sportului din judeţului Buzău. În timp, site-ul a devenit cunoscut, publicaţia online devenind partener media pentru mai multe competiţii sportive şi mai târziu organizator al următoarelor competiţii: Liga Presei la futsal, Cupa Pro `98 (Râmnicu Sărat), Cupa Speranţelor U21 (Săhăteni), Givova Cup, Green Garden Winter Cup, Cupa Societăţilor Buzoiene, Divizia de Buzău – Liga a II-a, Campionatul Naţional pentru persoanele cu deficienţe de auz, Cupa primăverii, Campionatul Galactic la minifotbal, Trofeul Buzăul Sportiv, Campionatul Galactic la tenis cu piciorul, Juniors Cup Săhăteni şi altele. De-a lungul celor aproape cinci ani de existenţa Buzăul-Sportiv.ro a oferit cronici şi reportaje “de la faţa locului” din cadrul evenimentelor fotbalistice de amploare precum finala Europe League, meciurile echipei naţionale de fotbal şi cele ale reprezentativei naţionale U21, meciurile importante din cadrul cupelor europene la fotbal ale echipelor româneşti, corespondenţa din Slovacia (Preşov, Fragaria Cup – 2010, 2012, 2013), corespondenţa din Turcia (buzoieni aflaţi în cantonament în Antalya) şi alte evenimente sportive naţionale de amploare.

În ultimii ani Buzăul Sportiv a colaborat la nivel de copii şi juniori cu formaţii precum: Concordia Chiajna, Ceahlăul Piatra-Neamţ, FC Petrolul Ploieşti, Academia de fotbal “Gh. Hagi”, CS Onix Râmnicu Sărat, FC Gloria Buzău, CSM Olimpia Râmnicu Sărat, CS Otopeni, FC Braşov, Steaua Săhăteni, LPS Buzău, Galactic Buzău – Şcoala de fotbal “Ion Viorel”, Luceafărul Bucureşti şi Şoimii Buzău – Şcoala de fotbal “Dan Tulpan”. AECTS Buzăul Sportiv a oferit suport grafic şi logistic următoarelor structuri: FC Rapid Bucureşti, CS Otopeni, Galactic Buzău – Şcoala de fotbal “Ion Viorel”, FC Gloria Buzău, FC Partizanul Merei, ABC Stoicescu, HCM Buzău, TV Sport, Sport Maxim, AJF Buzău, Asociaţia 1 iunie, Green Garden, AT Onix Râmnicu Sărat, DiviziaD.ro, Şcoalade arbitri.ro şi Centrul pentru o viaţa independentă în limbaj mimico-gestual Buzău.

În prezent Buzăul Sportiv editează conţinutul următoarelor site-uri: buzaul-sportiv.ro, scoaladearbitri.ro, galacticbuzau.ro şi sportulramnicean.ro.

BUZĂUL SPORTIV PREZENT ÎN EMISIUNEA REPLAY (TVR 1)