Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Sport Club Municipal Gloria Buzău a cheltuit nu mai puţin de 500 de milioane de lei vechi pentru biletele de avion a şase rugbişti din Africa de Sud (nr. 3) şi Fiji (nr. 3). Informaţia a fost dată de site-ul buzoienii.ro care anunţă venirea la echipă la începutul acestei săptămâni a trei jucători din Africa de Sud şi a încă trei din Fiji.

Sursă: buzoienii.ro
Sursă: buzoienii.ro

Buzăul Sportiv a cerut un punct de vedere oficial lui Vasile Niţă, directorul interimar al SCM Gloria Buzău. În rândurile următoare, vă relatăm cuvânt cu cuvânt o parte din discuţia cu domnia sa.

Reporter: Dl. preşedinte, am înţeles că două societăţi au realizat două sponsorizări, de 40.000 de lei, respectiv 12.000 de lei către SCM Gloria Buzău? Despre ce firme este vorba?
Vasile Niţă, director interimar SCM Gloria Buzău: E vorba de … trebuie neapărat să spun lucru ăsta?
Rep.: Domnule preşedinte, dumneavoastră hotărâţi. Eu vă întreb că aşa este deontologic…
V.N.: Da. E vorba de… da` nu e important. (răspuns urmat de câteva momente de ezitare). Cei care au achitat suma… e vorba de Eurosting! Deocamdată Eurosting. Cealaltă sumă va fi achitată de un alt sponsor.
Rep.: Ne puteţi da numele lui?
V.N.: Dacă omu` nu a semnat, nu a băgat banii în cont… cum să spun?
Rep.: Am înţeles. Eurosting a dat 40.000 de lei sau 12.000 de lei?
V.N.:  Bă, da` nu da sume! Ce? Ce? De unde ştii tu de 400 de milioane?
Rep.: Păi, ne-aţi arătat dvs. contractele lor! (n.r. cu o zi înainte de realizarea materialului, reporterilor Buzoienii.ro şi Buzăul Sportiv li s-a arătat jumătatea inferioară a primei pagini din două contracte de sponsorizare, fără a vedea numele societăţii care a efectuat sponsorizarea sau dacă acestea sunt parafate).
V.N.: Păi şi dacă ţi-am arătat contractele… deocamdată nu trebui să dai sume! A achitat omul aducerea celor trei jucători din Africa de Sud şi altă firmă va achita aducerea celorlalţi. Deci, nu trebuie să dai tu sume. Trebuie să dai doar că s-au adus jucătorii!
Rep.: Păi, dacă totul a fost făcut corect, legal şi transparent, de ce nu putem publica sumele? 
V.N.: Păi, e corect şi transparent. S-a virat o sumă, cealaltă nu s-a virat. Care-i problema?
Rep.: Nu este nici o problemă. Dumneavostră vedeţi vreo problemă? Deocamdată nu am înţeles ce sumă a plătit Eurosting. Cea de 12.000 sau 40.000 de lei?
V.N.: Aşa. Este vorba de suma de 12.000 de lei, pentru trei sud-africani. Doi au venit, unul îşi face formele.

Şeful din Crâng a vorbit celor de la buzoienii.ro despre transferul jucătorilor. Oficialul buzoian a spus că în aducerea acestora un sprijin important l-a jucat Federaţia Română de Rugby. Iată ce a declarat Vasile Niţă, directorul interimar al SCM Gloria Buzău pentru site-ul de ştiri locale buzoienii.ro, privitor la aducerea celor şase rugbişti:

Declaraţie Vasile Niţă pentru buzoienii.ro
Declaraţie Vasile Niţă pentru buzoienii.ro
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre. 

7 COMENTARII

  1. Articolul e tendentios. Oricine consulta un website de rezervari bilete poate constata ca un 1 bilet, doar pentru venire, din Fiji pana aici e in jur de 1700 Euro iar din Africa de Sud in jur de 500 dar se poate si mai scump, in functie de unde zboara. La un calcul sumar, 3 din Fiji, 6 din Africa de Sud ajungi spre 9000 Euro , deci aproape echivalentul a 42000 lei (si nu 500 milioane cum gresit indica titlul).

    • Tarifele dvs sunt pentru categoria economic. Chiar şi pentru categoria economic, preţurile pot varia în funcţie de escală şi de numărul acestora (poate fi una, pot fi două.)
      Care articol este tendenţios, cel de aici, care cere un punct de vedere oficial sau cel care a furnizat informaţia?
      Din cel de faţa, la o citire atentă, reiese faptul că „este vorba de o singură sponsorizare, de 12.000 de lei… pentru aducerea a trei rugbişti”, ceea ce la o simplă matematică înseamnă mai puţin decât rezultatul algoritmului dvs. 🙂

  2. […] Oficialii buzoienii au dezvăluit ieri atât obiectivele oficiale ale clubului, cât şi pe cele „neoficiale” 🙂 Cristi Ceauşel, Directorul Comitetului Director al SCM Gloria Buzău a spus că unul dintre obiectivele neoficiale ale clubului îl reprezintă creşterea de jucători buzoieni şi repatrierea buzoienilor” 😀 O viziune demnă de lăudat şi de apreciat totodată, având în vedere faptul că la mijoc sunt banii buzoienilor. Afirmaţia numărului 1 din Crâng nu se potriveşte însă cu realitatea, cu mutările realizate în această pauză inter-competiţională. La fotbal au fost legitimaţi doar doi buzoieni, potrivit spuselor din conferinţa de presă, restul venind din afara judeţului, iar secţia de rugby are în componenţă sportivi din Republica Moldova, Ucraina, Togo, Fiji şi Africa de Sud, fiind cea mai „colorată” din punct de vedere al naţionalităţilor. Potrivit directorului interimar, salariile jucătorilor străini nu vor depăşi 500 de euro. (vezi detalii aici). […]