Echipa locală de rugby, Stejarul Buzău, campioana actualei ediţii a Diviziei Naţionale de Seniori va disputa ultimul meci din play-off-ul stagiunii curente pe arena „Gloria”. Cel mai mare stadion din Buzău va găzdui confruntarea formaţiei din parcul Tineretului împotriva rugbiştilor de la Rugby Club Bârlad, întâlnire ce este programată sâmbătă, de la orele 19:00. „Am discutat cu domnul Tulpan (n.r. Dan, preşedintele Gloriei Buzău) şi cu domnul Viorel (n.r. Ion, antrenor Gloria Buzău), iar dânşii mi-au spus că nu este nici o problemă ca stadionul Gloria să găzduiască ultimul nostru meci. Practic partida în care vom primi tricourile de campioni şi în care vom sărbători accederea în Superligă. Pe această cale ţin să le mulţumesc şi fac un apel către publicul buzoian să ne fie alături la acest ultim joc, mai ales că se va anunţa un spectacol pe măsură, având în vedere faptul că vor fi prezenţi şi câţiva oficiali de primă mână din cadrul federaţiei de specialitate”, a declarat Vasile Niţă, conducătorul grupării din Parcul Tineretului.