Noul nr. 10 al FC Buzău, Georgian Honciu a oferit o serie de declaraţii după înfrângerea din al doilea meci de pregătire al verii, scor 0 la 2, cu Unirea Slobozia pe arena din Crâng. Mijlocaşul Gloriei Buzău a vorbit despre obiectivul echipei pentru stagiunea imediat următoare.
Georgian Honciu a fost mijlocaş la FC Argeş (n.r. Liga I) în ultimele două sezoane. Un jucător cu o înălţime de 1,81 m, o greutate de 79 de kilograme şi în vârstă de 33 de ani. Potrivit TransferMarket, cota de piaţă a acestuia este situată în jurul a 100.000 de euro, iar de-a lungul carierei sale, jucătorul născut în Târgovişte a mai îmbrăcat tricoul formaţiilor Chindia Târgovişte, Fortuna Poiana Câmpina, CS Mioveni, Şirineasa, Târgu Jiu şi Dunărea Călăraşi. Honciu a fost unul dintre jucătorii exponenţiali ai celor de la Dunărea Călăraşi, acolo unde a fost antrenat de actualul tehnician din Crâng, Cristi Pustai şi al celor de la Chindia Târgovişte, al cărei căpitan a fost şi al celor de la ACS Șirineasa, trupă alături de care avea să promoveze în Liga 2 și care să își schimbe numele în Energeticianul, iar mai apoi în Viitorul Pandurii.
Honciu a jucat pentru Dunărea Călărași, echipă alături de care a obținut promovarea în Liga 1. Acesta a evoluat în 30 de partide în primul eşalon și a înscris două goluri, însă avea să pice alături de Dunărea în Liga 2 și să fie printre puținii jucători care să rămână în lot. Honciu vine de la FC Argeş, formaţie finanţată de Getica 95 şi patronată de râmniceanul Viorel Tudose, fost finanţator al echipelor de fotbal Ceahlăul Piatra Neamţ şi Olimpia Râmnicu Sărat şi al echipelor de handbal feminin CSM Roman şi HCM Buzău.