Există sportivi care trec prin fotbal și există sportivi care lasă în urmă o poveste. Costică Stan face parte, fără îndoială, din cea de-a doua categorie, o figură emblematică a Gloriei Buzău, un nume care continuă să răsune în memoria tribunelor. Născut pe 20 octombrie 1949, în comuna Colceag, județul Prahova, sub semnul echilibrat al Balanței, Stan și-a construit viața asemenea stilului său de joc: solid, determinat și imposibil de ignorat. În plan personal, este căsătorit cu Sanda, fostă handbalistă de performanță, iar pasiunea pentru sport a fost transmisă mai departe fiul său, Romică, student la Universitatea „Spiru Haret” din București, antrenor licențiat UEFA, fost jucător la Gloria Buzău și Petrolul Ploiești, în prezent antrenor în cadrul LPS Buzău.
Stan Constantin, poate cel mai important vârf din istoria fotbalului buzoian, a ajuns la Gloria Buzău în 1972, după ce fusese legitimat la una din cele mai mari echipe ale vremii, Petrolul Ploieşti. În cei opt ani cât a jucat pentru Buzău, Stan s-a confundat cu clubul din Crâng. A reuşit cele mai mari performanţe la Gloria şi a marcat peste 200 de goluri în tricolul “glorioşilor”. “Stane, Stane, vrem un gol” strigarea favorită a tribunelor îl făcea pe Stan să înscrie. Determinarea dată de răgetul comun al miilor de suporteri au făcut ca Stan să ajungă în topul golgheterilor, atât pe prima scenă fotbalistică, cât şi în eşalonul secund.
Drumul spre consacrare
Primii pași în fotbal i-a făcut sub îndrumarea antrenorului Tase Stoian, la Colorom Codlea. A urmat un traseu care l-a purtat prin echipe importante ale vremii: F.C. Brașov, Metrom Brașov, ASA Târgu Mureș, unde și-a satisfăcut și stagiul militar, alături de jucători precum Hajnal, Caniaro sau Varodi, dar și Chimia Târnăveni. Totuși, adevărata lui casă fotbalistică a devenit Gloria Buzău. Aici, între 1971 și 1981, Stan și-a trăit anii de glorie ca jucător, pentru ca după 1990 să revină în slujba clubului din postura de antrenor, lucrând atât cu juniorii, cât și cu echipa mare, contribuind la formarea noilor generații, alături de Gelu Lință.
Un golgeter de temut
Anul 1972 marchează promovarea Gloriei în Divizia B, iar 1978 aduce momentul culminant: accederea în primul eșalon și consacrarea lui Stan drept golgeter al turului de campionat 1978-1979. Cifrele nu mint: peste 350 de meciuri pentru Gloria și mai bine de 100 de goluri. Dar dincolo de statistici, rămâne imaginea unui atacant care transforma fiecare fază într-o luptă personală. A îmbrăcat de șase ori tricoul echipelor naționale olimpice și al reprezentativei A, reușind inclusiv un gol important pentru România, într-un meci disputat la Tel Aviv împotriva Israelului. Printre cele mai importante reuşite se numără şi dubla semnată în meciul istoric cu Steaua Bucureşti (4 la 1 pentru Gloria) din primul an de Divizia A. Datorită faptului că la sfârşitul turului “Buldozerul” se afla pe primul loc în topul marcatorilor primei divizii, cu 11 reuşite, Stan fost convocat în lotul naţional. În toamna anului 1979, timona reprezentativei naţionale a fost preluată de Ştefan Kovacs, Constantin Cernăianu şi Gheorghe Constantin, tehnicieni sub comanda cărora Stan şi-a făcut debutul în “naţionala mare”.
După despărțirea de Gloria, a mai evoluat pentru Foresta Nehoiu, unde un episod dur cu fundașul Ion Băncioiu avea să-l aducă în atenția medicilor, ulterior evoluând și pentru o perioadă la Râmnicu Sărat.
„Buldozderul”, forță, instinct și obsesia golului
Dacă ar fi să-l definim într-un cuvânt, acela ar fi: intensitate. Costică Stan nu doar că iubea golul, trăia pentru el. Era motorul ofensiv, omul căruia i se încredința responsabilitatea victoriei. Nu întâmplător, suporterii și cronicarii l-au botezat „Masivul” sau „Buldozerul”. Avea o construcție fizică impunătoare, un centru de greutate jos, greu de destabilizat. Lovea mingea cu ambele picioare, domina jocul aerian și nu ezita să intre în dueluri dure, purtând adesea pe umeri câte doi fundași. Nu abandona nicio minge. Alerga după imposibil, smulgea baloane din aglomerații și urmărea golul cu precizia unui prădător. Pentru el, careul advers era un teritoriu de cucerit. În tribune, numele său devenise refren. Galeria buzoiană, condusă de figuri pitorești precum Tarzan, Macrin sau Adi Ciocănelu, îi scanda numele cu o energie care transforma stadionul într-un vulcan.
Din stirpea marilor marcatori
Stan aparține unei genealogii aparte, cea a golgeterilor autentici. Un atacant de instinct, comparabil ca stil cu nume sonore: Iancu, Manolache, Cămătaru, dar și repere internaționale precum Gigi Riva, Uwe Seeler, Gerd Müller sau Eusebio. Toți aveau în comun același lucru: obsesia pentru gol. Paradoxal, deși era coșmarul portarilor, cel mai apropiat prieten al său a fost chiar unul dintre ei: regretatul Stelian, considerat de mulți cel mai valoros portar care a evoluat la Buzău. Un contrast care spune multe despre omul din spatele fotbalistului, un jucător dur pe teren, dar caracterizat de fair-play și respect.
Primul său joc sub tricolor a fost înfrângerea “amicală” cu Grecia (2 la 1), meci ce a avut loc în capitala elenă, pe stadionul “Panatinaikos”, partidă la care au asistat 6.000 de spectatori. Atunci, Stan l-a înlocuit în minutul 65 pe Florin Grigorie, jucătorul formaţiei C.S. Târgovişte, şi pentru 25 de minute a făcut atacul României, alături de Rodion Cămătaru. Cel de-al doilea joc, şi ultimul l-a constituit amicalul dintre Israel şi România, meci ce a avut loc la Tel-Aviv (19.12.1978), pe stadionul “Bloomfield”, între 15.000 de microbişti. Confruntarea s-a terminat la egalitate: 1 la 1. Israelienii deschiseseră scorul în minutul 54, prin Malmilian, dar reuşita lui Stan a restabilit egalitatea şi a decis rezultatul final. Cel mai important nouar din istoria grupării buzoiene a strâns trei prezenţe şi în naţionala olimpică a României. Mai precis, Stan a evoluat pentru “tricolori” în confruntările cu Cehoslovacia (1 la 0, la Piteşti pe 4 aprilie 1979) şi Ungaria (2 la 0, la Piteşti, pe 18 aprilie 1979 şi 3 la 0, la Miskolc pe 30 mai 1979). Printre colegii de “naţională” ai vârfului născut în Prahova s-au numărat Andrei Speriatu, Bărbulescu, Balaci, Ştefănescu, Cămătaru, Sameş, Boloni, Iordănescu, Augustin, Cămătaru, Răducanu şi Radu II. Ultimele meciuri ale sale în tricoul echipei naţionale au fost în turneul amical întreprins în Croaţia, unde Stan a mai înscris de trei ori în poarta echipelor Hajduk Split şi Sochaux.
Moștenirea unui simbol
Contribuția lui Costică Stan la prestigiul fotbalului buzoian depășește granițele orașului, atingând nivelul național și chiar internațional prin prezențele sale în echipa României. Într-o lume în care gloria este adesea efemeră, cea sportivă rămâne. Dacă ai întreba astăzi un trecător cine este mai cunoscut, un politician sau Stan, răspunsul ar fi, probabil, fără ezitare, numele fotbalistului. După retragere, nu a părăsit terenul, ci a ales să formeze alți jucători, devenind antrenor și mentor pentru generațiile tinere. Chiar și în contextul dificultăților financiare care au afectat clubul, munca sa a rămas o ancoră de continuitate. Pentru că adevărata glorie nu ține de vremuri, ci de oameni. Iar Costică Stan este, fără îndoială, unul dintre acei oameni care au făcut Crângul să tresară.
Totdată, Stan a fost singurul fotbalist care a intrat în Top 10 cei mai buni sportivi ai judeţului Buzău. Se întâmpla în 1975, şi Stan se clasa al şaptelea, cu 90 de puncte, după Cristinel Romanescu (tenis de masă, CSM Gloria, 150 de puncte), Romului Bucuroiu (Liceul B.P. Hasdeu, gimnastică, 140 de puncte), Emanoil Radu (CSM Gloria, lupte libere, 130 de puncte), Cornelia Radu (Şcoala sportivă, atletism, 120 de puncte), Vasile Stănescu (CSM Gloria, lupte libere, 110 puncte) şi Valentin Constantinescu (Chimia, modelism, 100 de puncte). “La ora actuală, Stan mi se pare singurul vârf din fotbalul românesc în stare să se ducă spre poarta adversă cu mingea şi doi-trei adversari în spate. E viguros, loveşte balonul la fel de bine cu ambele picioare şi are o dententă de invidiat” – susţinea la vremea respectivă Ion Ionescu, antrenorul buzoienilor, care a promovat Gloria pentru a doua oară în Divizia A (1978/1979).
“Dobrin m-a avertizat că nu am cum să ies golgheter. Nu l-am crezut. Pe vremea aceea golgheterii se stabileau în funcţie de anumite interese” – a spus după finalul campionatului Stan Constantin, Gloria Buzău 1972-1980.
