Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Vara anului 2018 va fi una memorabilă pentru Bogdan Tudorache (nr. 32 de ani), jucătorul formaţiei de handbal masculin HC Buzău 2012. După promovarea nesperată în Liga Zimbrilor, alături de „haita lupilor” de la HCBZ 2012, tânărul handbalist a avut parte de o… promovare şi în relaţia pe care o are de câţiva ani cu fosta jucătoare de handbal Simona Vişa (n.r 26 de ani), fiica Cristinei Vişa, una dintre jucătoarele reprezentative ale handbalului buzoian din urmă cu două decade.

Cei doi au devenit soţ şi soţie, ieri, după ce au spus „da” în faţa ofiţerului Stării Civile, reprezentat chiar de viceprimarul municipiului Buzău, Ionuţ Apostu. Cununia civilă s-a desfăşurat într-un cadru intim, alături de familie şi apropiaţi, dintre care nu au lipsit finul Florin Chircă, de asemenea jucător la HCBZ `11 şi Bogdan Danciu, fotbalist la nou promovata în Liga I, Dunărea Călăraşi. Peste o săptămână va avea loc şi cununia religioasă, alături de petrecerea la care sunt invitaţi toţi prietenii tânărului cuplu, nume sonore din handbalul românesc, prieteni şi familia 🙂

Casă de piatră, Simona şi Bogdan!

GALERIE FOTO CUNUNIE CIVILĂ SIMONA ŞI BOGDAN TUDORACHE

 

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.