Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Astăzi după amiază, în Sala Sporturilor Romeo Iamandi, HC Buzău 2012 a întâlnit-o pe campioana CS Dinamo București, în etapa a zecea a Ligii Zimbrilor. În prima repriză (15 – 17), Lupii au reușit să opună o rezistență constantă atacurilor bucureștenilor, ținând scorul la diferențe rezonabile. Însă în repriza a doua oaspeții s-au dezlănțuit, desprinzându-se chiar și la 11 goluri distanță. Scorul final al partidei a fost de 24 la 35 pentru CS Dinamo București, care se menține pe prima poziție a clasamentului, cu un total de 30 de puncte. În partida de astăzi este de remarcat evoluția portarului Eugen Crăciunescu, care în cele 60 de minute de joc, a reușit nu mai puțin de 13 intervenții, punând oaspeții în dificultate de mai multe ori pe parcursul meciului. HC Buzău 2012 se menține pe poziția a opta în clasament

VEZI AICI GALERIA FOTO COMPLETĂ!

În partida disputată astăzi au marcat: Nosrati Shahoo – 3 goluri, Dumitrana Zamfir – Zavenica – 5 goluri, Mironescu Liviu – 2 goluri, Milošević Vuk – 5 goluri, Monteiro De Barros Sergio Henrique – 5 goluri, Oprea Ionuț – 1 gol, Anton Marius – 1 gol, Vojvodic Janja – 2 goluri.

În etapa cu numărul 11 HC Buzău 2012 va juca în deplasare, cu CS Minaur Baia Mare, pe data de 20 noiembrie, în Sala Sporturilor Lascăr Pană din Baia Mare.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.