Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Astăzi după amiază, începând cu ora 18:00, HC Buzău 2012 a disputat pe teren propriu, în Sala Sporturilor ”Romeo Iamandi”, partida contând pentru etapa cu numărul 13 a Ligii Zimbrilor – Stagiunea 2022 – 2023, împotriva echipei CSU din Suceava care, înaintea partidei de astăzi avea un punct avantaj în fața Lupilor Buzăului în clasament. Deși oaspeții au părut să domine prima repriză, la pauză având un gol înaintea Lupilor Buzăului (10 – 11 scor după primele 30 de minute de joc), Lupii Buzăului au preluat conducerea în minutul 34, s-au distanțat la 4 goluri în minutul 41 și au reușit să obțină victoria în ultima secundă de joc, printr-o lovitură de la 7 metri.

Răzvan Voicu, team manager HC Buzău: ”A fost un spectacol handbalistic foarte frumos, ambele echipe au muncit, și-au dorit victoria, dovadă că s-a luptat până în ultima secundă. Eu cred că meritam victoria, am avut câteva meciuri în acest campionat pierdute cu un gol, pierdute pe final de meci. Meritam și noi să avem bucata noastră de noroc, să avem și noi bucata noastră de răsplată. Răsplata vine la cel care muncește cel mai mult, care își dorește cel mai mult, iar astăzi am fost noi. Avem mult de muncă. Mai avem încă două meciuri foarte grele. Primul, în deplasare, cu Dinamo București unde sigur vom face tot ce vom putea pentru a oferi spectatorilor un meci deosebit, după care încheiem anul cu Politehnica Timișoara, acasă. Un meci la fel de greu, dar sperăm să închidem anul așa cum ne dorim.”

În urma partidei de astăzi HC Buzău 2012 se situează pe locul 9 în clasamentul general, cu un total de 16 puncte.

Astăzi au marcat, pentru HC Buzău: Dumitrana Zamfir – Zavenica – 3 goluri, Stroe Petru – 1 gol, Mironescu Liviu – 5 goluri, Juskenas Lukas – 6 goluri, Abdoulah Mane – 2 goluri, Mitrovic Luka – 4 goluri, Anton Mihai – 3 goluri.

HC Buzău 2012 va disputa etapa cu numărul 14 în deplasare, sâmbătă 03 decembrie, împotriva CS Dinamo București.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.