Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Echipa buzoienilor a reuşit să se impună la scor în compania formaţiei Victoria Traian, într-o partidă disputată recent pe arena „Cornel Negoescu” din Buzău. Fotbaliştii antrenaţi de Vali Stan au câştigat cu 7 la 1, (4-1 la pauză) confruntarea care a avut loc în cadrul rundei cu numărul 21 din C2. Scorul a fost deschis de reuşita lui Mihai Ion, din penalty, în minutul 10, după care, un minut mai târziu, a venit şi golul doi, semnat de Ionuţ Radu. Brăilenii au marcat şi ei, prin Moroşanu, în minutul 23. Aceiaşi jucători, Mihai Ion şi Ionuţ Radu, cu alte două goluri rapide (minutele 34 şi 36) au stabilit scorul primei reprize, 4-1. În poarta oaspeţilor au mai căzut alte trei goluri, Alin Iacob (minutul 59), Valentin Lungoci (minutul 63) şi, din nou, Ionuţ Radu (minutul 85). Metalul îşi păs­trează şi după această etapă locul 5 şi va juca în etapa următoare sâmbătă, împotriva liderei Farul, la Constanţa.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.