RACHETOMODELISM | A încetat din viață Adrian Vioreanu, maestru al rachetomodelismului românesc

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Maestru al rachetomodelismului românesc, Adrian Vioreanu a încetat din viață la vârsta de 60 de ani. S-a născut și a trăit în Buzău, iar primul club din care a făcut parte a fost A.S. Chimia Buzău unde, sub îndrumarea lui Valerian Constantinescu, și-a descoperit și cultivat talentul și pasiunea pentru rachetomodelism.

De-a lungul vieții a câștigat nu mai puțin de 19 medalii la Campionatele Naționale, obținând de 6 ori titlul de campion național. De asemenea, a adunat numeroase medalii și diplome la competiții internaționale, clasându-se pe locul al IV-lea la Campionatul European din 1993.

O persoană calmă, zâmbitoare și blândă, de profesie inginer, Adrian Vioreanu și-a transformat cunoștințele într-un hobby prin intermediul căruia a construit machete care păreau imposibile de făcut la momentul respectiv. Una dintre acestea a fost macheta rachetei Ariane 4, într-o scară de 1:40, care cântărea sub 1.000 grame.

Ca o recunoaștere a performanțelor sale, acesta a primit, în anul 1991, distincția de maestru al sportului.

În ultimii ani de viață a luat o pauză de la competițiile naționale și internaționale și s-a concentrat pe jurizarea anumitor concursuri și, mai ales, pe activitatea de profesor pentru tinerii pasionați de acest sport.

Sursă foto: Federația Română de Modelism

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.