ATLETISM | Marina Baboi, cel mai bun timp din carieră, într-un concurs în afara țării

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

În perioada 5 – 7 martie, în Polonia, la Torun, s-a desfășurat Campionatul European de Atletism pentru seniori. La competiție au participat peste 700 de atleți din 47 de țări. România a fost reprezentată de 15 atleți – 9 fete si 6 băieți, care și-au îndeplinit baremurile de calificare   pentru a participa la cea mai mare competiție mondială indoor din acest an, printre aceștia numărându-se și sprintera buzoiană Marina Andreea Baboi, calificată în proba de 60 m.

Venită în Polonia după un sezon indoor deosebit, în care a obținut 2 medalii de aur la primul Grand Prix al sezonului național indoor, alte două medalii de aur și titlurile de campioană națională de seniori si U23 la finala campionatelor naționale indoor, o medalie de bronz în Franța și o medalie de argint la Campionatele Balcanice de atletism de la Istanbul, eleva profesoarei Doina Voinea  a intrat în competiție cu dorința de a se califica cel puțin în semifinale.

Marina a pornit cu un handicap serios în fața celor 42 de adversare din 26 de țări  înscrise în proba de 60 m. deoarece în acest sezon a concurat pe nu mai puțin de 3 tipuri de piste în țară și străinătate, toate fiind diferite de cea de la Torun.

Cu toate acestea, Marina Baboi a făcut o cursă foarte bună în calificările probei de 60 m. plat, alergând cel mai bun timp din carieră într-un concurs în afara țării: 7,32 s. (foarte aproape de recordul personal stabilit tot în acest an la București de  7,29 s). Seria din calificări în care a concurat Marina s-a dovedit a fi cea mai puternică din competiție, deoarece 7 din cele 8 concurente aliniate la start s-au calificat în semifinale, 4 dintre ele  ajungând chiar în finală!

Calificată în premieră într-o semifinală europeană de seniori, sportiva legitimată la SCM Gloria Buzău  a făcut o cursă extrem de curajoasă  în cea de-a doua semifinală o probei de 60 m. plat,  însă nu a reușit să se claseze pe unul din primele două locuri care i-ar fi adus prezența în finala câștigată categoric de elvețianca Del Ponte, cu un incredibil timp de  7,03 s.

Însă buzoianca Marina Baboi a intrat în TOP 20 european al vitezistelor și a bifat, la doar 21 de ani, a doua participare la un campionat european de seniori.

Marina Baboi pune punct, într-o maniera deosebită, unui sezon indoor foarte bun aflat sub spectrul pandemiei, cele 6 medalii cucerite  în aceasta iarnă ducând totalul medaliilor obținute în carieră  la o cifră cu adevărat impresionantă: 195 de medalii, plus calificarea în semifinalele Campionatului European, care a fost cea de- a opta din carieră (2 semifinale la U18, 3 semifinale la U20 si 2 semifinale la U23).

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.