Unul dintre cei mai buni arbitrii buzoieni a pierit în Afganistan

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Adrian Vizireanu, unul dintre cei mai buni arbitrii buzoieni şi-a pierdut viaţa într-un inccident petrecut lângă baza Kandahar din Afganistan. Subofiţerul buzoian a fost ucis de gloanţele talibanilor afgani, care s-au strecurat îmbrăcaţi în poliţişti la un antrenament desfăşurat de forţele NATO.

adrian-vizireanu

Doi militari au murit în timpul unei instrucţii şi un al treilea a fost rănit în cadrul aceluiaşi exerciţiu desfăşurat lângă baza militară din Kandahar, în Afganistan. Toţi trei sunt buzoieni şi provin de la Batalionul 620 Operaţii Speciale “Băneasa-Otopeni” din Crâng. Sergentul Adrian Vizireanu, plutonierul Iulian Dumitraşcu şi sergentul Bogdan Ungureanu au fost luaţi prin surprindere de doi talibani, îmbrăcaţi în haine de poliţişti, care au deschis focul în timpul executării unei misiuni de instruire, potrivit unui comunicat NATO. Din păcate, Vizireanu şi Dumitraşu şi-au pierdut viaţa, în timp ce Ungureanu va fi transportat la o unitate medicală din Germania. Buzoianul Adrian Vizireanu era unul dintre cei mai experimentaţi şi apreciaţi arbitrii buzoieni, iar vestea trecerii sale în nefiinţă a zguduit lumea fotbalului buzoian. Acesta şi-a început cariera de arbitru în anul 1997 şi a făcut parte din lotul pentru Liga a treia în perioada 2005 – 2014. A condus 80 de jocuri în al treilea eşalon şi peste 250 de partide de juniori.

În dreapta, Adrian Vizireanu.
În dreapta, Adrian Vizireanu.

„Am fost profund afectat de moartea lui Patrick. (n.r. Ekeng, jucătorul lui Dinamo, decedat în timpul partidei cu Viitorul Constanţa) Nu a fost singurul eveniment trist. Tot astazi, a murit in Afganistan sergentul buzoian Adrian Vizireanu. Nu multa lume stie ca Adrian a fost unul dintre prietenii mei, un arbitru cu mare viitor in fotbalul nostru. Imi amintesc de momentul special cand l-am invitat sa arbitreze meciurile pe care le-am disputat in Bulgaria cu Nationala Artistilor si echipa fostelor glorii din fotbalul romanesc. Un ochi imi plange, altul imi rade. Nu voi uita aceasta zi niciodata, dragi prieteni!”Mesaj postat de Viorel Ion, managerul general al Gloriei Buzău

Cuvintele sunt de prisos în aceste momente. Am pierdut un coleg excepţional, un profesionist desăvârşit şi poate în primul rând, un om minunat, care reprezenta un model pentru noi toţi. Sincere condoleanţe familiei şi prietenilor!”Adrian Petre, preşedinte AJF Buzău

Profund indurerati am aflat de moartea neasteptata a celui ce a fost ADRIAN VIZIREANU (arbitru de fotbal). A plecat, lasand in urma tristete si durere. Transmitem sincere condoleante familiei indurerate si fie ca bunul Dumnezeu sa-i odihneasca sufletul in pace. ” – Mesajul postat pe site-ul AJF Buzău

Sursă foto: Facebook
Sursă foto: Facebook

„Îmi raman in amintire momentele de bucurie petrecute alaturi de prietenul si colegul meu de liceu, cu care am impartasit aceeasi pasiune – arbitrajul… Nedrept, Dumnezeu l-a luat prea devreme dintre noi, lasand in urma durere si un gol imens. Odihneste-te in pace, Vizi!
Condoleante familiei!”Mesajul postat de Romeo Lungu, fost arbitru şi director al DJST Buzău

Plutonierul Iulian Dumitrescu și pe sergentul Adrian Vizireanu vor fi avansați la gradul de sublocotenent post-mortem. Toate partidele desfăşurate în weekend, în cadrul campionatelor judeţene din Buzău, au început cu un moment de reculegere în memoria jucătorului dinamovist Patrick Ekeng, care şi-a pierdut viaţa pe teren, în timpul confruntării dintre Dinamo Bucureşti şi Viitorul Constanţa, şi a arbitrului buzoian Adrian Vizireanu, căzut la datorie în Afganistan.

 

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.