VIDEO. Agi Construct a câştigat prima ediţie a Cupei Ligii Prieteniei la minifotbal!

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.
“Îşi respectă blazonul. AGI Construct, învingătoare şi în Cupa Ligii Prieteniei”
“Îşi respectă blazonul. AGI Construct, învingătoare şi în Cupa Ligii Prieteniei”
  • Constructorii” vor fi prezenţi la Friendship Cup în Bulgaria

Agi Construct a reuşit să îşi adjudece prima ediţie a competiţiei de minifotbal, destinată amatorilor – Cupa Ligii Prieteniei 2016, întrecere organizată de AECTS Buzăul Sportiv şi Maxi Sport, alături de DJST Buzău şi AJF Buzău, sub egida asociaţiei “Liga Prieteniei pentru educaţie”.

Constructorii” au intrat în competiţie în faza sferturilor de finală, acolo unde au întâlnit Galactic Boys, formaţie de care au trecut cu greu, drept dovadă şi scorul înregistrat la finalul confruntării: 5-4. “Galacticii”, cu Stan Constantin şi Eduard Negoci în formă maximă şi cu doi noi jucători faţă de componenţa formaţiei din precedentele competiţii organizate de Buzăul Sportiv, s-au prezentat într-o formă de invidiat. În semifinale, puştii lui Turturică au defilat în faţa echipei pregătite de Dorin Bulete, 3 la 10 rezultat final şi “căştile albe” şi-au asigurat biletele pentru ultimul act.

A arbitrat excelent, fără probleme şi inccidente, domnul Vali Bâsceanu.
A arbitrat excelent, fără probleme şi inccidente, domnul Vali Bâsceanu.

Finală câştigată la loviturile de departajare

Finala disputată în faţa celor de Young Boys a fost cel mai frumos meci al turneului. Andrei “Vanez” Câmpeanu şi Compania au dominat partida, însă lipsa de experienţă a făcut ca aceştia să fie egalaţi pe finalul jocului. După ce au împins meciul în prelungiri, jucătorii de la AGI Construct s-au impus la loviturile de departajare, acolo unde turcul Adnan Akcay a reuşit să apere două lovituri de la 7 metri şi să aducă cea mai mare cupă în vitrina managerului Ionel Turturică.

“Clondiru, una din echipele puternice eliminate prematur”
“Clondiru, una din echipele puternice eliminate prematur”

AGI Construct merge în Bulgaria

Formaţia antrenată de Ionel Turturică va fi prezentă la Friendship Cup, la Albena, în Bulgaria în luna septembrie. Întrecerea organizată de Asociaţia “Liga Prieteniei” este la cea de-a treia ediţie, iar anul acest sunt aşteptate la start peste 16 formaţii, atât din România, cât şi din Bulgaria, Ucraina şi Germania. În urma adjudecării locului I, 6 dintre componenţii formaţiei AGI vor achita doar 40 de euro pentru prezenţa la întrecerea din ţara vecină. La competiţie vor mai participa două echipe din Buzău, formaţia Buzăul Sportiv şi câştigătoarea Ligii Prieteniei din judeţ.

“Recolta Cislău, o prezenţă notabilă în Cupa Ligii Prieteniei”

Premii:

Locul I – AGI CONSTRUCT, diplome şi trofeu + 10 tricouri Adidas, discount Friendship Cup Albena – septembrie 2016

Locul II – YOUNG BOYS, diplome şi trofeu + 10 tricouri Adidas

Locul III – STEAUA BUZĂU, – diplome şi trofeu + 10 tricouri Adidas

Cel mai bun portar: Adnan Akcay – AGI CONSTRUCT, trofeu, diplomă + 1 tricou Adidas

Cel mai tehnic jucător: Andrei Vanez – YOUNG BOYS, trofeu, diplomă + 1 tricou Adidas

Golgheterul competiţiei: Florin Mihălcescu – ŞTIINŢA BUZĂU, trofeu, diplomă + 1 tricou Adidas

Cel mai bun arbitru: Vali Bâsceanu, trofeu, diplomă + 1 tricou Adidas

Cupa Ligii Prieteniei 2016, ediţia I, Rezultate complete

Calificări sferturi de finală

Steaua Buzău – Clondiru: 8-4

Young Boys – Eminescu: 11-3

Sferturi de finală

Recolta Cislău – Young Boys: 5-11

Piki şi Prietenii – Ştiinţa Buzău: 9-6

Fantasticii – Steaua Buzău: 3-10

AGI Construct – Galactic Boys: 5-4

Semifinale

Young Boys – Piki şi Prietenii: 13-4

Steaua Buzău – AGI Construct: 3-10

Finale

MARE: AGI Construct – Young Boys: 3-3, 5-3 (la lovituri de departajare)

Mică: Steaua Buzău – Piki şi Prietenii: 3-0

Componenţa echipelor participante

ŞTIINŢA BUZĂU: Ion Eugen, Mihai Coşconel, Cristian Simionescu, Alexandru Popa, Cristi Dobrotă, Dragoş Manolache şi Florin Mihălcescu. Team Manager: Cristian Simionescu.

RECOLTA CISLĂU: Narcis Cristian, Florin Grama, Valentin Minea, Bogdan Ciudatu, Marius Iosif, Costin Rădulescu, Cristi Radu, Constantin Mihăescu, Andre Băicuş şi Valentin Jipa. Team Manager: Costin Rădulescu.

EMINESCU: Alin Negre, Cristian Popină, Teodor Pătraşcu, Andrei Ilie, Andrei Grădinaru, Ionuţ Tabacu şi Florin Tudosi. Team Manager: Alin Negre.

“Trupa lui Vanez, la... şapte metri distanţă de trofeul cel mare”
“Trupa lui Vanez, la… şapte metri distanţă de trofeul cel mare”

FANTASTICII BUZĂU: Cosmin Bîrlă, Laurenţiu Briceag, Andrei Stănescu, Vlad Georgescu, Marian Bajan, Marian Bârlă şi Cosmin Stanciu. Team Manager: Cosmin Stanciu.

CLONDIRU: Ionuţ Butoi, Valentin Ifrim, Răzvan Gavrilă, Marian Ţoacă, Dorel Marin, Valentin Militaru şi Cristian Zaplaic. Team Manager: Ionuţ Butoi.

STEAUA BUZĂU: Dorinel Bulete, Ion Mircea, Romică Cojocaru, Cosmin Rădulescu, Ştefan Necula, Cezar Ionescu, George Chiriţă şi Ionuţ Mihai. Team Manager: Dorinel Bulete.

PIKI ŞI PRIETENII: Cosmin Oprea, Florin Simion, Mihai Bălan, Costin Stanciu, Daniel Raicu şi Alexandru Avram. Team Manager: Mihai Bălan.

GALACTIC BOYS: Stan Constantin, Cosmin Minoiu, Şileau Cătălin, Andrei Bărbulescu, Eduard Negoci, Cătălin Drugea şi Miroi Dăniţoiu. Team Manager: Stan Constantin.

YOUNG BOYS: Andrei Câmpeanu, Marian Manea, Ioniţă Cristian, Ioniţă Valentin, Bogdan Roşioru, Dragomir Mihnea, Daniel Poteraşu, Robert Matei, Mugurel Chiţu, Sebastian Măciună, Toni Tudorache şi Adelin Codreanu. Team Manager: Andrei Câmpeanu.

AGI CONSTRUCT: Bogdan Rotaru, Adnan Akcay, Ionel Turturică, Andrei Piţigoi, Gabriel Pană, Adrian Pană, Ionuţ Ghiţă şi Adrian Nedelea. Team Manager: Ionel Turturică.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.