VIDEO. “Glorioşii” se pregătesc de meciul cu Rapid

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Gloria Buzău mai are de disputat două meciuri din actuala stagiune. Jucătorii antrenaţi de Ion Viorel vor da piept, luni, în Giuleşti, cu fosta prim-divizionară Rapid Bucureşti. Buzoienii au gânduri mari şi vor să obţină cel puţin un punct de sub podul Grant.

Lozinca rapidiştilor “singuri împotriva tuturor” pare să se potrivească mai bine ca niciodată grupării din Crâng, care duce lupte pe mai multe fronturi. Neplătiţi de câteva luni, jucătorii buzoieni au planuri mari în Giuleşti, în ciuda scandalului în care sunt suspectaţi de meciuri trucate. Ion Viorel, antrenorul buzoienilor, spune că evenimentele recente în care au fost implicaţi jucătorii săi, au făcut ca vestiarul să capete un plus de determinare şi ambiţie, prin care Marcu şi Compania vor să demonstreze că meciurile Gloriei Buzău s-au decis doar pe teren. Înaintea confruntării directe, Gloria Buzău ocupă locul opt în ierarhia primei serii din liga a II-a, cu 20 de puncte, în timp ce giuleştenii sunt lideri cu 33 de puncte. Partida dintre Rapid Bucureşti şi Gloria Buzău se va disputa luni, de la ora 18.00.

 

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.