VIDEO: Infirmeria plină! Gloria Buzău merge la Bacău cu gândul la o prestaţie onorabilă

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Nu erau de ajuns problemele financiare că au venit şi cele de efectiv în vestiarul Gloriei Buzău. Gruparea din Crâng nu se va putea baza, mâine, pe majoritatea titularilor, care lipsesc din cauza accidentărilor. „Vioară” a îngropit o echipă formată din rezerve şi juniori.


Sarcină grea pentru tehnicianul divizionarei secunde Gloria, înaintea jocului de mâine, de la Bacău. Antrenorul clubului buzoian trebuie să alcătuiască o echipă competitivă, în lipsa mai multor titulari. Ion Viorel a apelat la jucătorii folosiţi mai puţin în actuala stagiune, precum şi la o parte din fotbaliştii de la Centrul de Copii şi Juniori „Jean Luca”.

Buzoienii speră ca până la următoarea partidă, cea cu Academica Argeş, care va avea loc în Crâng, peste o săptămână, să le fie rezolvate problemele financiare. Restanţele către jucătorii din „vechea gardă” au ajuns până la şapte luni, în timp ce fotbaliştii aduşi în această vară nu au văzut salariile sau primele de mai bine de trei luni.
SC Bacău – Gloria Buzău se va juca mâine, de la ora 11.00, pe stadionul Letea, în cadrul primei etape a returului primei serii din liga secundă.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.