Theodor Mihai-Frâncu (1,93 m), tânărul voleibalist legitimat la CSS Buzău, a câştigat alături de lotul naţional al României medalia de campion balcanic la cadeţi. După trei medalii de bronz, obţinute la speranţe feminin şi masculin, precum şi la juniori, România a reuşit să-şi adjudece şi prima medalie de aur la Campionatele Balcanice de volei în 2013. Formaţia antrenată de George Grigorie şi Daniel Săvoiu s-a clasat pe primul loc în turneul de la Odzak (Bosnia-Herţegovina) la Balcaniada de volei rezervată jucătorilor născuţi în 1995 şi mai tineri, cu cinci victorii din tot atâtea posibile. Ultima echipă nevoită să admită superioritatea tricolorilor a fost Bulgaria, învinsă cu 3-0 (25-19, 25-12, 25-19) în meciul disputat sâmbătă seară. România a terminat competiţia cu 14 puncte, fiind urmată de Turcia, cu 12 puncte, şi de Bulgaria, cu 9 puncte.