SCM Gloria Buzău a realizat transferuri interesante în această pauză competițională, inclusiv cu jucătoare de echipă națională. Pe lângă Cristina Nan, Dziyana Ilyina, Natalia Vinyukova, Marijeta Vidak, confirmate de mai multă vreme, la Buzău au mai ajuns și Alina Iordache, Laura Leahu, Diana Predoi, Mădălina Predoi și Alina Ilie, iar conducerea clubului nu se va opri aici. „Va fi greu un sezon greu, avem o echipă nouă, am investit mult, dar trebuie să fim realiști. Ne-am propus salvarea de la retrogradare, eventual să și evităm barajul. Ne dorim să mai aducem jucătoare, vrem dubluri pe fiecare post”, a declarat Romeo Ilie, antrenorul SCM Gloriei Buzău pentru site-ul de specialitate handbalvolei.ro
Mişcări de trupe şi-n rândul contracandidatelor
Gruparea din Crâng a avut un parcurs acceptabil pe piaţa transferurilor, la Buzău urmând să ajungă handbaliste cu perspective pentru înalta performanţă. Judecând prin prisma afirmaţiei tehnicianului buzoian, contra-candidatele la salvarea de la retrogradare s-au mişcat cel puţin la fel de bine. SCM Gloria Buzău a încetat, potrivit handbalvolei.ro la înţelegerile contractuale cu o sumedenie de jucătoare, jumătate din lotul care alcătuiau echipa din Buzău sezonul trecut, printre care: Gabriela Vrabie, Mădălina Mureş, Nicoleta Vlad, Denisa Matei, Alina Lupu, Alina Dragu (revenită la HCM Unirea Slobozia), Ana Maria Micu şi Gabriela Drugău, ultima urmând să devină referent în cadrul secţiei de profil a SCMGB. Iată ce au transferat, potrivit aceleaşi surse, echipele care se vor lupta pentru evitarea retrogradării în Liga Florilor:
HC Dunărea Brăila |
Nicoleta Safta (CSU Danubius Galați) Natasa Krnic (HCM Râmnicu Vâlcea) Nicoleta Tudor (SCM Craiova) Marina Razum (HCM Râmnicu Vâlcea) Elena Dache (Rapid București) |
Marija Shteriova (Minaur Baia Mare) Dziyana Ilyina (Gloria Buzău) Oana Cîrstea (Minaur Baia Mare) Florentina Craiu (HCM Râmnicu Vâlcea – împrumut expirat) Adriana Medvedova (Minaur Baia Mare) Daniela Corban (CSM Roman) Gabriela Szucs (însărcinată) Anca Ciuclaru (însărcinată) |
”U” Cluj | Martina Corkovic (Zagnos) Aleksandra Stoklosa (Start Elblag) Viorica Țăgean (CSM Bistrița) |
Ana Maria Berbece (Corona Brașov) |
CSM Slatina | Hermina Stoicănescu (HCM Râmnicu Vâlcea) | Mădălina Pușcaș Daniela Vălean Sonia Seraficeanu (Minaur Baia Mare) Carmen Veșcă Diana Diaconu |
CSU Danubius Galați |
Dajana Jovanovska Andrea Beleska Nicoleta Safta (HC Dunărea Brăila) |
|
Gloria Buzău |
Cristina Nan (Dinamo București) Dziyana Ilyina (HC Dunărea Brăila) Natalia Vinyukova (Zvezda Zvenigorod) Marijeta Vidak (Podravka Vegeta) Alina Iordache (CSM București) Laura Leahu (Rapid București) Diana Predoi (SCM Politehnica Timișoara) Mădălina Predoi (HCM Unirea Slobozia) Alina Ilie (HCM Unirea Slobozia) |
Gabriela Vrabie Mădălina Mureş Nicoleta Vlad Denisa Matei Alina Lupu Alina Dragu (HCM Unirea Slobozia) Ana Maria Micu Gabriela Drugău |
Minaur Baia Mare | Marija Shteriova (HC Dunărea Brăila) Adriana Medvedova (HC Dunărea Brăila) Oana Cîrstea (HC Dunărea Brăila) Helena Rysankova (Dijon) Sylwya Lisewska (Start Elblag) Sonia Seraficeanu (CSM Slatina) Yaroslava Burlachenko (HCM Unirea Slobozia) Alexandra Orșivschi (CSM Bistrița) Luciana Popescu |
Alexandra Pricop Andriyana Naumenko (HCM Unirea Slobozia) Mariana Mykytei Monica Rusu (CSM Roman) Corina Biriș Elena Avdekova (Ungaria) Andrada Maior-Pașca (însărcinată) |
Cred că sună mai frumos „rămânerea (sau menținerea) în prima divizie”