SCM Gloria Buzău și-a aflat adversarele din Cupa României la rugby, după tragerea la sorți efectuată zilele trecute la sediul federației de profil. Echipa noastră se se află în Grupa B a acestei competiții alături de CSA Steaua București, Dinamo București și CSM București; în grupa A se află celelalte 4 echipe și anume CS Tomitanii Constanța, Timișoara Saracens, CSM Știința Baia Mare și Universitatea Cluj.
În total sunt 6 etape de desfășurare, primele 3 etape sunt în această lună reprezentând turul Cupei (returul se desfășoară în luna noiembrie). În data de 10 este primul meci al sezonului așadar, pe stadionul din Ghencea împotriva echipei CSA Steaua. Pe 17 august este primul meci de pe teren propriu al echipei noastre împotriva celor de la Dinamo București, iar ultimul meci din cadrul acestor 3 etape de cupă se desfășoară în deplasare împotriva CSM București!