Întâlnire de gradul 0 la Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” din Buzău. Cristi Ceauşel, președintele Sport Club Municipal Gloria Buzău, alături de Ion Cazan, directorul grupării din Crâng s-au prezentat la antrenamentul de astăzi al handbalistelor buzoience pentru a transmite felicitări pentru prestația din meciul încheiat la egalitate, scor 26 la 26, cu SCM Râmnicu Vâlcea.
Vizita celor doi a fost la un pas de a se încheiat, potrivit surselor noastre, în birourile asociației județene de fotbal, acolo unde aceștia au fost așteptați de Adrian Petre, președintele forului județean și Ionel Turturică, fostul șef al secției futsal din Crâng.
Potrivit surselor noastre, Adrian Petre, președintele Asociației județene de Fotbal Buzău și totodată vicepreședintele Consiliul județean Buzău și Cristi Ceauşel, președintele SCM Gloria Buzău și totodată omul de încredere al primarului Constantin Toma ar fi la un pas să îngroape securea războiului.
Porumbelul care duce în cioc ramura de măslin este nimeni altul decât Cristi Lupu, șeful secției de fotbal de la SCM Gloria Buzău, mâna dreaptă a federalului Gabriel Bodescu.
Deși atât Petre, cât şi Ceauşel mimează o relație protocolară, relațiile dintre cei doi sunt glaciale, asta din cauza sferei de influență asupra secției de fotbal, acolo unde omul crescut de Gabi Bodescu dictează tot.
Prezența lui Ceauşel în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” s-a rezumat strict la suprafața de joc, acolo de unde a urmărit alături de directorul Cazan o bună parte a antrenamentului buzoiencelor. După discuția cu Cristi Lupu, doar cel din urmă a urcat la sediul asociației județeană de fotbal, semn că numărul unul din Crâng nu este încă deschis discuțiilor.
Potrivit surselor noastre, prezenta la faţa locului, acesta a refuzat invitația lansată de Cristi Lupu, de a urca la sediul AJF Buzău din motive lesne de înțeles
În timp ce Lupu şi Ceauşel discutau la nivelul suprafeței de joc, în birourile forului buzoian a fost prezent fostul șef de secție de la SCM Gloria Buzău, Ionel Turturică, care s-a întreţinut vreme de jumătate de oră între patru ochi cu președintele Adrian Petre. A urmat apoi Lupu, care a petrecut aproximativ o oră lângă nr. 1 din fotbalul buzoian.
Vom reveni.