- ”Ar trebui să se facă o plafonare la salarii mai mari de 2.500 de euro din bani publici, iar cei care sunt în măsură ar trebui să se sesizeze”, spune antrenorul Zalăului
Liga Naţională de handbal feminim a devenit în ultimii ani un campionat în care se investeşte masiv. La multe echipe au fost aduse jucătoare străine, pe bani mulţi, însă ce este mai deranjant este că mai toate grupările fac acest lucru din bani publici.
Nu doar CSM Bucureşti sau SCM Rm. Vâlcea aruncă cu bani grei pentru transferuri şi salarii ci şi alte echipe, care prin astfel de metode încearcă să “cumpere” performanţă. În unele cazuri, această practică nu garantează şi succesul, iar Gheorghe Tadici a declarat în nenumărate rânduri că nu este adeptul acestor practici.
Antrenorul Zalăului nu este de acord nici cu salariile mai mari de 2.500 de euro oferite jucătoarelor din bani publici şi spune că cei în măsură ar trebui să facă o plafonare.
“Cum apare o jucătoare, cum mai multe cluburi se bat pentru ea. În handbal este acum o perioadă în care se fac nişte licitaţii pentru jucătoare. Este foarte trist că astfel de licitaţii se fac exclusiv pe bani publici şi nu pe sume atrase din mediul privat. Ar trebui să se facă o plafonare la salarii mai mari de 2.500 de euro din bani publici, iar cei care sunt în măsură ar trebui să se sesizeze. Cine vrea poate să le dea şi 100.000 de euro pe lună, dar din bani atraşi din mediul privat. Aşa este simplu să dai condei pe banul public şi să fi mare preşedinte din banul public.Toţi aceşti preşedinţi ar fugii primii dacă s-ar face o astfel de plafonare”, a spus Gheorghe Tadici.