Miercuri s-a disputat etapa a 7-a a Ligii Naționale de handbal feminin, în care Gloria Buzău a întâlnit, la Brașov, pe SCM Râmnicu Vâlcea, ultima campioană a României. Buzoiencele au dominat partida din minutul 4, de când au preluat conducerea, până spre finalul meciului. Au fost în avantaj de câteva ori, în prima jumătate a celei de-a doua reprize preluând conducerea chiar și cu trei goluri. Însă, în ultimele 8 minute ale partidei, Gloria nu a reușit să mai marcheze deloc iar cele trei puncte care ar fi putut să revină echipei din Buzău au ajuns la SCM Râmnicu Vâlcea, scorul final fiind de 19 – 21 (11 – 10).
La finalul partidei, antrenorul Ovidiu Mihăilă a declarat: ”Cred că ne-am bătut singuri. Pe final am făcut multe greșeli, ne-am pierdut luciditatea. Au fost două – trei momente decisive care au stabilit câștigătoarea. În primul rând, acel 7 metri ratat la 19 – 19, dar și cu un atac înainte când, cu un om în plus, am ratat și Vâlcea ne-a taxat. Sunt trist dar, în același timp și mulțumit, că azi, cu o echipă formată din 99% românce, am jucat de la egal la egal cu ultima campioană a României.”
Liga națională va continua cu etapele 8 și 9, care vor avea loc la Sf. Gheorghe pe 29 și 31 ianuarie. Gloria Buzău va întâlni pe nou – promovatele Activ Ploiești și CSM Galați.
Iată care au fost rezultatele etapei a 7-a:
Activ Ploiești – Dacia Mioveni: 17 – 21
Rapid București – CSU Cluj Napoca: 30 – 23
CSM Slatina – Măgura Cisnădie: 12 – 25
HC Zalău – SCM Craiova: 24 – 18
Gloria Bistrița – Dunărea Brăila: 32 – 25
Gloria Buzău – SCM Rm. Vâlcea: 19 – 21
Minaur Baia Mare – CSM București: 23 – 28
CSM Galați – nu a jucat
Clasamentul după etapa a 7-a:
1. CSM București – 21 p.
2. Măgura Cisnădie – 16 p.
3. Minaur Baia Mare – 16 p.
4. SCM Rm. Vâlcea – 15 p.
5. Gloria Buzău – 12 p.
6. Dunărea Brăila – 12 p.
7. Gloria Bistrița – 12 p.
8. HC Zalău – 9 p.
9. SCM Craiova – 6 p.
10. Rapid București – 6 p.
11. Dacia Mioveni – 6 p.
12. CSM Galați – 6 p.
13. CSM Slatina – 4 p.
14. Activ Ploiești – 3 p.
15. CSU Cluj Napoca – 0 p.