În Naționala Italiei de la Euro nu doar că se joacă de departe cel mai bun fotbal al competiției, dar se și țes poveștile și amintirile alea care îți umplu sufletul și te fac să te ridici când se cântă imnul. Sau când se cântă Notti Magique, de ce nu?
Fotbaliștii Italiei au cântat în cor cântecul ăla devenit ulterior „cel mai frumos imn al unei Cupe Mondiale”.
It’s a good job that these boys play better than they sing 😅#ITA #ITAWAL #Azzurri #VivoAzzurro pic.twitter.com/dHRseA2K5v
— Italy ⭐️⭐️⭐️⭐️ (@azzurri) June 20, 2021
Și, cântând, au dezvăluit o poveste prețioasă. Iat-o:
Actualul selecționer al Italiei, Roberto Mancini, a fost în lotul Naționalei la acel Campionat Mondial jucat chiar în Italia, în 1990. Italia s-a oprit în semifinale, iar Mancini nu a fost băgat pe teren nici măcar câteva secunde. Și astăzi actualul antrenor se referă la acel moment drept cea mai mare dezamăgire și traumă a carierei lui. Și mai mult, Mancini și-a propus să nu mai facă pe nimeni din actualul lot să treacă prin ce a trecut el. Așadar, în doar trei meciuri de grupă, Italia a devenit prima (și posibil singura, la final) echipă de la acest Euro care a rulat toți fotbaliștii convocați. În meciul cu Țara Galilor, ultimul din grupe, Mancini l-a băgat pentru câteva minute inclusiv pe portarul de rezervă, veteranul Sirigu. Italia joacă sâmbătă la 22 în optimi cu Austria, dar nu joacă singură, ci împinsă de la spate de o poveste cum doar oamenii frumoși pot să-și creeze pentru sine, un narativ care uneori, deseori, te poate ridica deasupra propriilor limite. În acest caz, povestea frumuseții generozității și comuniunii între oameni, cu nimeni lăsat în urmă.
P.S. Şi tot Mancini este cireașa de pe tortul revoluției tactice petrecută după ratarea Mondialului din Rusia, eșec care a provocat o tristețe națională nemaipomenită și a determinat federația și câțiva băieți tobă de fotbal să rescrie ADN-ul Naționalei Italiei. Astăzi, chit că lipsită de super-vedetele din loturile celorlalte favorite la trofeu, Italia arată un fotbal cum sincer nu prea a mai văzut nimeni, un fel de versiune explozivă și pusă în practică fără cusur a perechii dintre „vertical tiki-taka” (adică pasele alea rapide și bune, în față, nu ca la Spania, tăt pi lat) și gegenpressing-ul școlii nemțești.
Foto: Andrei Piţigoi | www.andreipitigoi.ro
