Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Echipa locală de futsal, Luceafărul Buzău, singura formaţie dintr-o primă ligă naţională, neinclusă pe lista finanţărilor din partea autorităţilor locale, a reuşit să câştige partida disputată ieri după amiază, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, în compania echipei CFR Timişoara, scor 4 la 3. Partida s-a disputat în cadrul celei de-a doua etape a turului suplimentar, în compania unei echipe care se află pe locul 4 în prima divizie, cu 24 de puncte, de două ori mai mult decât clubul manageriat de Iulică Trăsnea.

Foto: Andrei Pitigoi | www.andreipitigoi.ro
Foto: Andrei Pitigoi | www.andreipitigoi.ro

Oaspeţii au deschis scorul, însă fotbaliştii buzoieni au reuşit să revină şi să conducă până în minutul 34 cu 4 la 1. O eroare în apărarea buzoienilor la un corner, a făcut ca timişorenii să reducă din handicap, printr-o execuţie simplă, din prima, din centrul careului. Golul 2 al oaspeţilor a fost urmat de al treilea la câteva secunde, reuşit printr-o execuţie de la 7 metri, dictată în mod eronat de către cuplul de arbitrii Daniel Deca (Brăila) şi Laurenţiu Deaconu (Berceni). Buzoienii au reuşit să gestioneze foarte bine ultimele 3 minute ale partidei şi să păstreze cele trei puncte la Buzău.

VEZI AICI GALERIA FOTO COMPLETĂ!

Tot ieri, în cadrul rundei cu numărul 2 din turul preliminar al primei ligi de futsal din ţară, Autobergamo Deva s-a impus pe teren propriu cu 5 la 3 în faţa formaţiei United Galaţi, în timp ce CFR Clujeana a pierdut la Cluj întâlnirea cu FK Odorheiul Secuiesc.

Foto: Andrei Pitigoi | www.andreipitigoi.ro
Foto: Andrei Pitigoi | www.andreipitigoi.ro

O victorie muncită, meritată și de mult așteptată. Cu toate că echipa nu este la forma pe care mi-o doream, vreau totuși să-mi felicit jucătorii și formația oaspete pentru meciul de astăzi. De prea multe ori am pierdut în ultimele minute ale meciului. Asta din cauza faptului că nu facem pregătire, nu avem sală, nu avem bani, nu avem nimic. Reușim doar cu dăruire, abnegație și cu muncă. Însă meciul de astăzi ne dă o mare încredere pentru viitor. Până la finalul campionatului ne propunem să ne facem jocurile pentru noi, ne propunem să jucăm și să câștigăm, dacă putem. Dacă nu putem, ne vindem greu pielea– Iulian Trăsnea, preşedinte CS Luceafărul Buzău.

Etapa următoare se va disputa pe 5 februarie şi programează următoarele întâlniri: Ciorăşti – Buzău; Timişoara – Cluj şi Odorheiul Secuiesc – Deva.

CLASAMENT LIGA NAŢIONALĂ DE FUTSAL
Loc Echipa M V E I Gol +/- Pct
1. Autobergamo Deva 13 11 1 1 90-35 55 34
2. Futsal Klub Odorheiu Secuiesc 14 10 0 4 69-48 21 30
3. CS United Galaţi 14 9 1 4 81-33 48 28
4. CSF CFR 1933 Timișoara 14 8 0 6 61-39 22 24
5. Luceafarul Buzău 14 4 0 10 57-72 -15 12
6. Clubul Sportiv Local Sportul Ciorăşti 13 4 0 9 43-61 -18 12
7. CFF Clujana Cluj-Napoca 14 1 0 13 28-141 -113 3
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.