Cu o săptămână înainte de plecarea în stagiul de pregătire din Bulgaria, Gloria Buzău a reuşit să oficializeze transferurile a şase jucători sosiţi în această iarnă sub comanda lui Adrian Mihalcea. Este vorba despre goalkeeperul Denis Rusu (CSU Craiova), care a încheiat un angajament pe un sezon şi jumătate, la fel ca şi mijlocaşii Răzvan Greu (Unirea Dej) şi Istvan Fulop (Bekescsaba/Ungaria). Sub formă de împrumut, până la finalul acestui sezon, au venit atacantul nigerian de 19 ani – Joseph Godwin (UTA Arad), fundaşul Alexandru Şuteu (U. Constanţa) şi mijlocaşul Andrei Pandele (U. Constanţa).
Sub comanda lui Adrian Mihalcea se află şi goalkeeperul Dragoş Horeboiu (20 de ani), revenit după împrumutul la ACS Câmpulung Muscel Elite şi care se află sub contract cu echipa noastră până în 2024.
În acelaşi timp fundaşul Robert Sălceanu (19 ani). Internaţionalul de tineret U20 şi-a prelungit angajamentul cu formaţia noastră până în 2026.