Gloria Buzău a început extrem de slab seria jocurilor de pregătire din Turcia. Înfrângerea usturătoare, 8 – 1, administrată de ruşii de la Mordovia nu a reprezentat duşul rece pentru buzoieni. Trupa antrenată de Ion Viorel „a comis-o” din nou, de data aceasta în faţa saudiţilor de la Al Raed (locul 6 în prima ligă din Arabia Saudită). Al Raed a învins categoric Gloria Buzău cu 5 la 1, unicul gol al buzoienilor fiind marcat de Cristi Pantelie din lovitură de la 11 metri. Adversarele puternice al grupării din Crâng au profitat de lipsurile buzoienilor şi şi-au adjudecat lejer victoriile de palmares. Următorul amical al Gloriei Buzău va avea loc astăzi, când trupa antrenată de „Vioară” va întâlni Teraktor Sazi din prima ligă iraniană. Mâine buzoienii vor da piept cu FC Paykan, tot din prima divizie a Iranului. Ultimele două adversare ale „glorioşilor” provin tot din Iran. Pe 11 iulie Gloria va juca cu Sepahan Isfahan iar pe 13 cu Istiklal Ahvaz.
Gloria Buzău – Al Raed: 1 – 5
A marcat pentru Gloria: Pantelie (pen.)
Cornere: 5 – 2
Şuturi pe poartă: 6 – 2
Şuturi spre poartă: 3 – 1
Faulturi suferite: 21 – 5
Ofside: 10 – 0
Posesia mingii: 61% – 39%
[…] Al Raed a învins Gloria Buzău cu 5 la 1 […]