Vasile Ivana, fostul fundaș și antrenor la nivel de copii și juniori al Gloriei Buzău, s-a stins din viață ieri dimineață, la doar 54 de ani. Născut în Buzău, Vasile Ivana a bifat patru prezențe în loturile reprezentativei naționale de juniori și tineret ale României din postura de jucător al Gloriei. Vestea i-a luat prin surprindere atât pe foștii coechipieri, cât și pe cei din actuala conducere a Gloriei Buzău.
Ion Viorel, tehnicianul grupării din Crâng, a ținut să își exprime condoleanțele față de familia îndurerată în numele clubului pe care îl reprezintă. „Pentru noi toți este o veste cutremurătoare. Familia Gloriei Buzău a devenit astăzi (n.r. ieri) mai mică. Trebuie să avem grijă de familia îndurerată pentru că în aceste clipe nu sunt foarte multe de spus. Pe această cale permiteți-mi să transmit condoleanțe tuturor celor care i-au fost apropiați”, a declarat Ion Viorel.
Ivana a promovat în Liga I alături de Oprișan, Negoescu, Neculce, Nicolae, Jean Luca (antrenor secund), Petrache, Simion, Toma, Nan, Stan, Nicolescu, Enache, Tulpan, Cristian, Stelian, Vlad, Ghizdeanu, Radu Gheorghe și antrenorul principal Ion Ionescu, la capătul sezonului 1978. Acesta a jucat pentru gruparea din Crâng până în 1992.