Profesorul Petrică Boboc, autorul lucrărilor “Cronica boxului buzoian” şi “Lupte libere pe meleaguri buzoiene”, a reuşit să lanseze a treia carte: “Gimnastica buzoiană şi pepiniera de antrenori”. Lucrarea scriitorului vine în întâmpinarea tuturor împătimiţilor de sport, îndeosebi de gimnastică. “Gimnastica buzoiană şi pepiniera de antrenori” cuprinde o istorie sumară a sportului de graţie din judeţul Buzău, completată cu poveşti emoţionante ale gimnaştilor buzoieni şi cu o statistică impecabilă. Pentru redactarea lucrării, autorul a beneficiat de sprijinul celor doi copii: Gabriela, în prezent profesoară şi fostă gimnastă, şi Adrian, actualmente selecţionerul lotului reprezentativ al Guatemalei, ca şi al jurnalistului Andrei Piţigoi, autorul cărţii “Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. Un rol important în apariţia cărţii despre gimnastica buzoiană l-a “jucat” omul de afaceri buzoian Constantin Toma, elev al autorului, care a suportat integral costurile pentru tipărire. Lansarea a avut loc la pub-ul deţinut de fostul jucător al Gloriei Buzău, Ion Viorel, şi s-a bucurat de participarea unor figuri importante din sportul local şi nu numai. Cartea cuprinde aproximativ 200 de pagini, numeroase fotografii color şi poate fi achiziţionată doar la de autor.