VIDEO. Voinţa a câştigat derby-ul comunei Ziduri

0
Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată sportului buzoian? Alătură-te comunității noastre.

Voinţa Lanurile s-a impus în derby-ul comunei Ziduri, disputat pe teren propriu, în faţa formaţiei Înfrăţirea Zoiţa şi îşi continuă parcursul impecabil în cursa spre Liga a III-a. Gazdele s-au desprins în repriza secundă, graţie reuşitelor semnate de Feraru şi Ionescu. După marcarea primului gol, Florin Mihălcescu a ratat o lovitură de pedeapsă. Sâmbătă, Voinţa Lanurile a bifat cea de-a şasea victorie din tot atâtea partide disputate şi îşi continuă vertiginos parcursul fără greşeală pentru accederea în al treilea eşalon. După o primă repriză în care gazdele au controlat ostilitaţile pe teren, Claudiu Ionescu şi Compania au reuşit să se impună în partea secundă a jocului. După o pasă a „generalului”, Feraru a găsit traseul spre poarta oaspeţilor cu un şut plasat la colţul lung, reuşind astfel să deschidă scorul în minutul 66. Două minute mai târziu, gazdele îşi puteau dubla avantajul, însă Florin Mihălcescu a irosit o lovitură de pedeapsă după ce mingea trimisă de la punctul cu var „a ciupit” din rădăcina barei înainte de a părăsi terenul. Claudiu Ionescu a transformat al doilea penalty obţinut de gazde, tranşând soarta derby-ului din comuna Ziduri. La meci a asistat şi Nicolae Nedelcu, primarul comunei Ziduri, de data aceasta în postura de manager al formaţiei oaspete. În ciuda înfrângerii suferite de echipa sa, Nedelcu a apreciat jocul bun prestat de formaţia din Lanurile pe care o vede favorită la prima poziţie în Liga a IV-a de Buzău.
În tabăra adversă, Claudiu Ionescu, jucătorul gazdelor a spus că scorul final nu reflectă realitatea din teren. Iată rezultatele complete înregistrate în runda cu număul 6 din primul eşalon fotbalistic buzoian:

Liga a IV-a din Buzău, etapa a VI-a

Nehoiu– Berca: 1 – 10
Vadu Paşii – Zărneşti: 3-2
Sălcioara – Metalul Buzău: 1-5
Lunca – Siriu: 0-1
Lanurile – Zoiţa: 2-0
Locomotiva Buzău – Săgeata: 6-0
Costeşti – Boboc 0-0
Verneşti – Gherăseni: 0-0

Voinţa Lanurile şi Petrolul Berca împart fotoliul de lider, ambele fiind singurele două echipe participante în eşalonul al IV-lea, cu maximum de puncte din cele şase partide disputate. Cu trei puncte în minus, Metalul Buzău „închide” podiumul. Săptămâna aceasta, TV Buzău va înregistra confruntarea dintre Şoimii Siriu şi Voinţa Lanurile.

Ştiai că avem o pagină de Facebook dedicată fotbalului buzoian? Alătură-te comunității noastre.