Sport Club Municipal Gloria Buzău s-a dovedit una dintre surprizele campionatului, atât a ediţiei curente, cât şi a stagiunii precedente. Anul trecut, deşi avea statutul de nou promovată, SCMGB a înregistrat o serie de rezultate surprinzătoare.
Pas cu pas, cum a ajuns SCMGB pe podiumul Ligii Florilor
În stagiunea actuală, handbalistele buzoience ocupă locul trei după disputarea primelor etape, runde în care trupa antrenată de „Coco” Mihăilă a obţinut victorii răsunătoare. Dar cum a ajuns o nou promovată, în doar al doilea an în Liga Florilor să se lupte cu granzii din prima ligă, unul dintre cele mai bine clasate campionate europene?
Debut facil, victorii răsunătoare
Buzoiencele au avut parte de un debut facil, întâlnind în prima etapă formaţia din Cluj, cea mai slabă formaţie din campionat. A fost o victorie la scor a echipei buzoiene (32-22), care nu a adus doar puncte, ci şi un plus în moral la începutul stagiunii. A urmat înfrângerea, din depalsare, scor 28-21, în faţa formaţiei CSM Bucureşti, vicecampioana en-titre şi încă un succes de moral, acasă, cu SCM Craiova, rezultat final 23-18. A patra rundă a adus încă o victorie, de data această în arena fetelor de la Rapid Bucureşti, penultima clasată în ierarhia la zi din Liga Florilor, scor 31-27. Pentru SCMGB a urmat victoria cu Gloria Bistriţa (n.r. 25-22) şi înfrângerea din deplasare cu HC Zalău, 27-24. Ultimele meciuri ale trupei finanţate de Primăria Buzău s-au încheiat fericit, 23-10, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, cu Corona Braşov şi 29-23, cu Minaur Baia Mare, tot acasă. Sâmbătă, 2 noiembrie, SCM Gloria Buzău va evolua în deplasare, pe terenul formaţiei AHCM Slobozia, grupare ce se află pe locul 11/14 înaintea confruntării directe.
Banii, secretul succesului
Secţia de handbal a SCM Gloria Buzău a beneficiat de un buget uriaş, încă de la înfiinţare. Buzoiencele au lefuri de invidiat, iar banii şi-au spus cuvântul. Finanţarea integrală din bani publici, practic, bugetul incomensurabil a permis aducerea de jucătoare care evoluează pe sume impresionante, ce ulterior au şi confirmat în tricoul grupării conduse de la Palatul Comunal. În prezent, cele mai bune jucătoare ale SCM Gloria Buzău câştigă lunar, potrivit surelor noastre, doar din salariu 7.000 de euro. Informaţiile privitoare la veniturile sportivilor SCM Gloria Buzău au fost obţinute din surse, întrucât conducerea SCM nu a dorit niciodată să dezvăluie cuantumul acestora, deşi vorbim de o entitate finanţată integral din bani publici.
În grafic, dar „Coco” vrea în Europa
Sarcina buzoiencelor din această stagiune este clasarea finală pe una dintre primele şase poziţii. Ovidiu „Coco” Mihăilă, tehnicianul formaţiei buzoiene şi-a asumat în cadrul singurei întâlniri cu reprezentanţii mass-media, când a fost şi prezentat, dorinţa de a participa într-o cupă europeană anul viitor, nu peste doi ani aşa cum prevede cincinalul celor din Crâng. Mai departe, formaţia buzoiană îi aduce un capital electoral important primarului Constantin Toma, nelipsit de la meciurile buzoiencelor, prin prisma numărului foarte mare de spectatori prezenţi în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, cel mai mare al unei echipe care joacă indoor şi al treilea la nivel judeţean, după colegii de la fotbal şi Metalul Buzău.
Sursă fotografii: Gloria Buzău Handbal (facebook)